Antena 3 CNN Actualitate Trei copii au murit într-un incendiu la Tecuci. Focul, provocat de o lumânare aprinsă

Trei copii au murit într-un incendiu la Tecuci. Focul, provocat de o lumânare aprinsă

Trei copii au murit într-un incendiu la Tecuci. Focul, provocat de o lumânare aprinsă
Sursa foto: Foto: Intact Images
25 Aug 2011   •   11:03

Trei copii au murit, în noaptea de miercuri spre joi, după ce un incendiu a izbucnit la o casă din municipiul Tecuci.Flăcările au afectat alte două locuinţe aflate în vecinătate, pompierii intervenind cu trei autospeciale.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului penrtu SItuaţii de Urgenţă Galaţi, Gabriel RÂngheanu, a declarat pentru Mediafax, că incendiul a izbucnit o clădire de pe strada Ecaterina Teodoroiu din municipiul Tecuci, imobilul nefiind electrificat.

În scurt timp, la faţa locului au ajuns 20 de subofiţeri şi doi ofiţeri de la ISU Galaţi care au acţionat cu trei autospeciale. De asemenea, au intervenit echipaje ale SMURD şi ale Ambulanţei.

În urma incendiului, trei copii cu vârste cuprinse între doi şi opt ani au murit, fiind vorba despre doi băieţi şi o fată. Cu toate acestea, pompierii au reuşit să salveze 17 copii şi nouă adulţi.



×
Subiecte în articol: Tecuci incendiu copii
Parteneri
Benzina, mai scumpă decât motorina pentru prima dată în ultimele 10 luni
x close