Antena 3 CNN Actualitate Trei ouă de dinozaur pitic, furate din România în 2005, vor fi expuse la Muzeul Antipa

Trei ouă de dinozaur pitic, furate din România în 2005, vor fi expuse la Muzeul Antipa

Trei ouă de dinozaur pitic, furate din România în 2005, vor fi expuse la Muzeul Antipa
Sursa foto: Sursa: stiri.rol.ro
15 Noi 2011   •   20:40

Trei ouă de dinozaur pitic, furate din România în 2005 şi vândute pe piaţa neagră pentru milioane de euro, vor fi înapoiate ţării noastre.

Au fost găsite în casa unui colectionar italian, alături de alte 6.000 de obiecte de patrimoniu. Acestea vor ajunge, cel mai probabil, exponate la muzeul Antipa.

Ouăle au 67 de milioane de ani şi, pe piaţa neagră, se pot transforma într-o avere pentru cel care le vinde. Au fost furate dintr-o zonă protejată, în situl paleontologic Tustea, din judeţul Hunedoara. 

Un anunţ postat pe internet, în 2009, a pus autorităţile române în alertă. O femeie vindea ouă de dinozaur. După 2 ani, artefactele au fost descoperite de carabinieri în casa unui colecţionar italian.

"Uneori avem parte şi de deziluzii în meseria noastră. Aceasta este ziua în care trebuie să consimţim să restituim unei ţări prietene, România, o operă de artă. Aceste ouă fac parte din patrimoniul ştiinţific al umanităţii şi avem plăcerea de a le restitui României" a declarat Pasquale Muggio, comisar pentru Tutela Patrimoniului Cultural din Italia.

Ouăle de dinozaur pitic şi celelalte 6.000 de obiecte de patrimoniu găsite în casa italianului, printre care se numără carapacele unor broaşte ţestoase preistorice sau monede vor ajunge, în România, în condiţii maxime de siguranţă.

Un reprezentant al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara se află în Italia, facilitând predarea acestor bunuri.

După ce vor fi readuse în ţară, fosilele ar putea fi expuse la muzeul Grigore Antipa. Atât suspecţii români cât şi italianul sunt cercetaţi deocamdată în libertate.

×
Subiecte în articol: România avere vanzare
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close