Institutul Național de Medicină Legală a precizat cauza decesului pentru cele trei persoane care au murit în urma tragediei de la Victor Babeș.
În cazul celor trei femei care și-au pierdut viața, cauza decesului a fost insuficiență respiratorie acută. Acea problemă cu oxigenul ar fi dus la decesul pacienților. Totodată, se știe că acel TIR de ATI amplasat în curtea Spitalului Victor Babeș a fost adus de la Ploiești, iar acolo medicii s-au mai plâns de probleme cu instalația de climatizare și instalația de oxigen.
Potrivit anchetei s-a stabilit că tragedia de la Spitalul Victor Babeş a aut loc din cauza unei disfuncționalitate, în sensul că alimentarea cu oxigen a fost întreruptă. În cauză au fost audiate 15 persoane şi au fost au fost ridicate mai multe documente precum și imaginile surprinse de camerele de supraveghere instalate în interiorul spitalului.
"La data de 12.04. 2021 în jurul orei 19:30 serviciul Omoruri s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că trei pacienți internați în unitatea mobilă amplasată în cadrul spitalului Victor Babeș au decedat. La fața locului s-a deplasat echipa complexă formată din polițiști din cadrul serviciului omoruri, un specialist din cadrul serviciului criminalistic precum și un medic legist din cadrul INML", a anunțat șeful Serviciului Omoruri, Marian Mihoci.
Unitatea de terapie intensivă mobilă au suferit o disfuncționalitate
În interiorul unității mobile au fost descoperite cadavrele a trei femei în vârstă de 84, 74 și 63 de ani. Din primele date a rezultat că ventilatoarele montate în această unitate de terapie intensivă mobilă au suferit o disfuncționalitate, în sensul că alimentarea cu oxigen a fost întreruptă.
Cadavrele acestor femei au fost transportate la INML unde în această dimineață a fost efectuată necropsia, concluzia fiind de insuficiență respiratorie acută.