x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Trenurile circulă greu pe magistrala București - Constanța. Hoții au furat zeci de relee

de 19 Noi 2017   •   09:23
Trenurile circulă greu pe magistrala București - Constanța. Hoții au furat zeci de relee 16

Circulaţia Feroviară pe relaţia Fundulea Săruleşti (Magistrala Bucureşti-Constanţa) se desfăşoară de la ora 8:00, în condiţii speciale, de tip cale liberă, sub atenta supraveghere a personalului feroviar care dirijează traficul pe baza de comandă telefonică, din cauza furtului unor componente feroviare, informează Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA printr-un comunicat. 

"Măsura a fost impusă după ce persoane necunoscute au furat 46 de relee, devastând dulapurile instalaţiilor de dirijare. Până la înlocuirea componentelor sustrase şi remedierea deranjamentelor tehnice produse la instalaţiile de dirijare a traficului, trenurile înscrise în circulaţie vor acumula întârzieri în graficul de circulaţie de 10-20 de minute pe porţiunea afectată, întârzieri care modifica implicit şi ora de sosire la destinaţie", precizează reprezentanţii companiei. 

Aceştia semnalează că echipele de intervenţii se află pe teren pentru înlocuirea componentelor feroviare sustrase şi remedierea defecţiunilor survenite la instalaţiile de dirijare a traficului. 

"Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA cere scuze pasagerilor pentru disconfortul creat de aceste acţiuni infracţionale care afectează grav traficul feroviar şi îi asigură că toate măsurile operative întreprinse au ca principal scop derularea circulaţiei în condiţii de siguranţă în timpul lucrărilor de înlocuire a componentelor furate şi reluarea traficului în condiţii normale în cel mai scurt timp", se menţionează în comunicat. 

Reprezentanţii subliniază că achiziţionarea materialelor feroase şi neferoase, utilizate în activitatea feroviară, este interzisă şi constituie contravenţie sancţionată cu amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei, potrivit OUG 31/2011, iar cei care săvârşesc această contravenţie vor achita, pe lângă amenda contravenţională şi un tarif cu titlu de tarif de despăgubire, în cuantum egal cu valoarea elementelor feroviare în cauză şi a manoperei aferente.

Sursă: Agerpres
sati