Antena 3 CNN Actualitate Tudor Chirilă, mesaj emoționant la un an de la Colectiv

Tudor Chirilă, mesaj emoționant la un an de la Colectiv

Tudor Chirilă, mesaj emoționant la un an de la Colectiv
Sursa foto: Foto: Facebook
29 Oct 2016   •   16:29

Duminică se marchează un an de la tragedia care a întristat o țară întreagă. 64 de oameni și-au pierdut viața în clubul Colectiv, iar alți zeci au fost răniți.

"Tragedia de la COLECTIV de acum un an a însemnat în mod neaşteptat o cotitură în viaţa publică şi politică din România. Drama unor oameni care au ars de vii într-un club total nepregătit pentru a face faţă unui incendiu de asemenea proporţii, combinată cu lipsa de responabilitate a patronilor şi a autorităţilor amorţite de exerciţiul iresponsabil al supravieţuirii la negru, a scos zeci de mii de oameni în stradă într-o revoltă spontană, care a dărâmat un guvern politic şi a adus în loc un guvern de tehnocraţi.

Mai bine sau mai rău, acest guvern a încercat să conducă altfel o ţară care se dovedeşte contaminată total de efectele caracatiţei politice hrănită ani de zile cu indolenţa şi lipsa noastră de reacţie civică. Deşi suntem victime, împărţim aceeaşi vină cu călăii noştri. Politicienii s-au regrupat repede şi au început să decredibilizeze pe toate căile media care le sunt aservite într-un fel sau altul orice iniţiativă de reformă şi mai ales de dezvăluire a modului corupt în care funcţionează sistemul'', a scris Tudor Chirilă pe Facebook. 

×
Subiecte în articol: colectiv Club Colectiv tudor chirila
Parteneri
ANM anunţă prognoza meteo pentru Săptămâna Mare
x close