x close

Tudorel Toader, despre constituirea completurilor de 5 judecători: O încălcare a legii, cu caracter de continuitate

25 Ian 2019   •   21:11
Tudorel Toader, despre constituirea completurilor de 5 judecători: O încălcare a legii, cu caracter de continuitate Foto: Agerpres

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat vineri, pe pagina sa de Facebook, că desemnarea completurilor de cinci judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a reprezentat o încălcare a legii, cu caracter de continuitate, constatată printr-o decizie general obligatorie a Curţii Constituţionale a Românei (CCR).

„Prin Hotărârea pronunţată în 15 septembrie 2015, în cauza Tsanova-Gecheva împotriva Bulgariei, CEDO a stabilit, că ”este de datoria statelor membre ale Convenţiei să asigure o bună administrare a justiției”. 

În România, prin Decizia Curții Constituționale nr.685/2018, definitivă și general obligatorie, s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție, începând cu Hotărârea nr.3/2014, potrivit cărora au fost desemnați prin tragere la sorți doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art.32 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr.255/2013.

Nu este vorba, așadar, despre un caz singular/specific, precum în cauza soluționată de CEDO, care a analizat, în acel context factual, desemnarea unui judecător raportor într-un complet de 5 judecători. Nu este vorba nici despre vreo controversă doctrinară ori divergență jurisprudențială în privința desemnării judecătorilor completelor de 5 judecători, ci de o încălcare a legii, cu caracter de continuitate, constatată printr-o decizie general obligatorie a CCR. Această decizie nu poate fi lipsită de efecte juridice, întrucât nu o permite Constituția României și pentru că, așa cum CEDO reține, și repetăm, ”este de datoria statelor membre ale Convenţiei să asigure o bună administrare a justiției”, a scris Tudorel Toader pe Facebook

Citeşte mai multe despre:

tudorel toader judecatori
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati