Antena 3 CNN Actualitate Schimbare importantă pentru turiștii din Grecia. Dovada vaccinării sau a testării negative impusă în noi situații

Schimbare importantă pentru turiștii din Grecia. Dovada vaccinării sau a testării negative impusă în noi situații

Clienţii vor avea acces în interiorul restaurantelor, barurilor şi cafenelelor din Grecia doar dacă deţin dovada vaccinării împotriva COVID-19 sau a testării negative în ultimele 72 de ore.

Schimbare importantă pentru turiștii din Grecia. Dovada vaccinării sau a testării negative impusă în noi situații
de Gabriel Dano    |    13 Iul 2021   •   17:07

Măsura este necesară pentru limitarea creşterii ratei de infectare cu coronavirus, după cum a anunţat, marţi guvernul de la Atena, transmite Reuters.

„Este esenţial să nu se dea impresia că pierdem controlul asupra pandemiei, astfel că industria noastră turistică poate funcţiona normal”, a declarat ministrul grec al dezvoltării, Adonis Georgiadis, într-o conferinţă de presă, conform Agerpres.

O aplicaţie lansată de guvern, COVID FREE GR, care poate scana certificatele digitale europene sau rezultatele testelor PCR va fi disponibilă pentru restaurantele, barurile şi cafenelele „indoor” pentru a se asigura respectarea noilor reguli.

Grecia a raportat luni 2.065 noi cazuri de COVID-19 şi zece decese în 24 de ore. Numărul total al persoanelor infectate cu noul coronavirus începând din februarie anul trecut a ajuns la 440.872, dintre care 12.802 de cazuri fatale.

×
Subiecte în articol: Grecia
Parteneri
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat
x close