Antena 3 CNN Actualitate Ucraineanul care a măcelărit o familie din Siret, condamnat la închisoare pe viaţă

Ucraineanul care a măcelărit o familie din Siret, condamnat la închisoare pe viaţă

Ucraineanul care a măcelărit o familie din Siret, condamnat la închisoare pe viaţă
Sursa foto: Foto: Business Insider
de M.Z.    |    20 Mar 2012   •   19:18

Autorului dublului asasinat de la Siret, de acum doi ani, a fost condamnat luni, la închisoare pe viaţă. În februarie 2010, ucraineanul Leonid Zaporozhets a împuşcat mortal o femeie şi fiica acesteia, în vârstă de şase ani.

Ucraineanul de 53 de ani care a măcelărit familia Hriţcu din Siret a fost condamnat pe viaţă fără posibilitate de eliberare. Decizia aparţine Judecătoriei Raionului Şevcenco, din Cernăuţi, dar nu este definitivă şi poate fi atacată de Leonid Zaporozhets, la Curtea de Apel Cernăuţi.

După şapte termene, judecătorii ucraineni au rămas în pronunţare în acest dosar şi fără vreo altă amânare. La pronunţare, au fost de faţă şi membrii familiei Hriţcu, care au dorit să audă sentinţa celui care le-a omorât cu sânge rece pe Carmen, de 39 de ani şi pe fiica ei, Raluca, de numai şase ani.

Nici până acum Vasile Hriţcu nu a aflat de ce Leonid Zaporoshets a ajuns tocmai la locuinţa sa şi de ce le-a împuşcat pe Carmen şi Raluca. Ce nu mai înţelege bărbatul este de ce ucraineanul a ajuns singur în boxa acuzaţilor, de vreme ce se ştie că a mai fost ajutat de cel puţin o persoană.

Un rol important în această soluţie a magistraţilor ucraineni au avut însă şi autorităţile române, care au depus la dosar toate probele şi l-au ajutat  pe Vasile Hriţcu ori de câte ori a avut nevoie. Calvarul său nu se încheie însă aici. Va merge şi la instanţele superioare, acolo unde Leonid Zaporozhets îşi poate exercita căile de atac legale.

De asemenea, după ce s-a sfătuit cu avocatul său din Ucraina, Vasile Hriţcu a anunţat că intenţionează să deschidă un al doilea proces, în care să ceară daune morale din partea individului care i-a luat două dintre fiinţele cele mai dragi.

La procesul de la Cernăuţi, familia Hriţcu a fost reprezentată de Mikhail Grossu. Este un avocat care vorbeşte şi româneşte şi a acceptat să îl reprezinte pe Vasile Hriţcu în proces fără să-i ia nici un ban, impresionat de tragedia prin care a trecut acesta.




×
Subiecte în articol: Siret femeie fiica ucide inchisoare pe viata
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close