Un incident șocant a avut loc în această dimineață, la Guvern. Un bărbat a intrat cu mașina personală în gardul instituției.
Potrivit reporterului Antena 3, Maria Toader, șoferul le-a spus jurnaliștilor că îl cheamă Alexandru și că a făcut acest ”gest manifest cu privire la amenințările teroriste la adresa României”.
Circulația în zonă nu a fost afectată, a precizat Maria Toader, într-o intervenție telefonică la Antena 3.
Şoferul a fost ridicat de poliţişti şi dus la Secţia 1 Poliţie, pentru a fi audiat şi a i se lua probe biologice.
În 2014, angajatul TVR Adrian Sobaru a intrat cu maşina într-una din barierele de la intrarea în Palatul Victoria. După ce a rupt bariera, Sobaru a intrat cu maşina în curtea Palatului Victoria, unde a mai mers câteva zeci de metri. Adrian Sobaru a fost reținut la acea vreme, pentru acest gest.