Antena 3 CNN Actualitate Un bărbat a murit în condiţii suspecte în pădurea Bîrnova de la marginea municipiului Iaşi

Un bărbat a murit în condiţii suspecte în pădurea Bîrnova de la marginea municipiului Iaşi

Un bărbat a murit în condiţii suspecte în pădurea Bîrnova de la marginea municipiului Iaşi
Sursa foto: Foto: Antena 3
de S.T.    |    27 Mar 2012   •   17:59

Moartea unui bărbat din Iaşi ridică foarte multe semne de întrebare. Medicii de la Ambulanţă au fost anunţaţi de un bărbat că un coleg al acestuia ar fi suferit un accident în pădurea Bîrnova de la marginea municipiului Iaşi.

Pentru că drumul de acces în pădure era desfundat, bărbatul s-a oferit să urce victima într-o maşină de teren şi să o aducă până la şoseaua de la intrarea în pădure.  Acesta susţine că amicul său a murit, în mod accidental, strivit de un buştean.

La faţa locului au ajuns poliţiştii care au demarat imediat o anchetă. Criminaliştii au mers şi ei până la locul tragediei pentru a face o reconstituire, dar anchetatorii nu sunt siguri că bărbatul a murit strivit de buştean şi nu exclus ipoteza unei crime.
 
Anchetatorii vor face astăzi necropsia cadavrului pentru a stabili clar cauzele decesului. Dacă se va dovedi că a fost un accident de muncă, poliţiştii şi inspectorii de la ITM vor trebui să afle dacă au fost respectate normele de protecţie a muncii şi cine se face vinovat de tragedie.

Bărbatul decedat avea 37 de ani şi era tatăl a trei copii. El era angajat ca muncitor la o firmă specializată în defrişări în pădurea Bîrnova.



×
Subiecte în articol: mort
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close