Antena 3 CNN Actualitate Un bărbat din Piteşti a fost reţinut după ce a încercat să fure rufe puse la uscat şi a atacat poliţiştii cu spray lacrimogen

Un bărbat din Piteşti a fost reţinut după ce a încercat să fure rufe puse la uscat şi a atacat poliţiştii cu spray lacrimogen

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 15:12 31 Iul 2025 Modificat la 15:13 31 Iul 2025
colaj 2 imagini in care apare o masina de politie si un barbat care tine in mana stanga un tub de spray lacrimogen
Cercetările au fost preluate de poliţiştii de la investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti. Sursa foto: Facebook / Poliția Română & Getty Images (imagine cu caracter ilustrativ)

Incident neaşteptat într-un cartier din Piteşti. Un bărbat în vârstă de 33 de ani a fost reţinut, joi, după ce a fost surprins când încerca să fure rufe puse la uscat la parterul unui bloc din municipiu. Tâlharul a încercat să scape de poliţiştii care îl urmăreau pulverizând spray lacrimogen înspre ei, potrivit Agerpres.

Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, incidentul s-a produs în cursul nopţii de miercuri spre joi. După ce a fost surprins de către proprietarul hainelor sustrase, suspectul a pulverizat spray lacrimogen în direcţia acestuia şi a altor persoane ce se aflau pe stradă, reuşind să fugă.

"Poliţiştii s-au deplasat de îndată în zona comiterii faptei şi în urma verificărilor efectuate, individul a fost depistat şi identificat ca fiind un bărbat de 33 de ani, din comuna Ştefan cel Mare, judeţul Argeş. Totodată, a fost găsit şi sprayul lacrimogen despre care există suspiciunea că ar fi fost folosit de bărbat pentru a-şi asigura scăparea", se arată în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, bărbatul este cercetat pentru tâlhărie calificată, dar şi pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, după ce ar fi pulverizat spray lacrimogen în direcţia a doi poliţişti care se aflau în urmărirea lui, în încercarea de a-şi asigura scăparea.

Cercetările au fost preluate de poliţiştii de la investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti. Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de joi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. 

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close