Antena 3 CNN Actualitate Un bebeluş a murit, după ce ar fi fost legănat prea brutal

Un bebeluş a murit, după ce ar fi fost legănat prea brutal

Dramă cumplită într-o familie din Botoşani. O fetiţă de şase luni a murit din cauză că ar fi fost legănată prea brutal. Părinţii au sunat la 112 şi au anunţat că cea mică nu se simte bine, însă în momentul în care a sosit ambulanţa fetiţa era deja moartă.

Un bebeluş a murit, după ce ar fi fost legănat prea brutal
Sursa foto: Pixabay
de Georgiana Adam    |    19 Feb 2021   •   18:21

Autopsia a dezvăluit că fetiţa de şase luni avea leziuni interne, iar doctorii bănuiesc că ar fi vorba despre sindromul "copilului zgâlţâit". Procurorii fac acum cercetări pentru lovituri cauzatoare de moarte.

"Medicul legist a precizat că moartea a fost violentă şi s-a datorat unei hemoragii sudurale bilaterale cauzată cel mai probabil de zgâlţâirea copilului. Este vorba de aşa zisul sindrom al copilului zgâlţâit, care are mortalitate între 25% şi 30 %. Un copil scuturat de părinţi poate să râmănă cu sechele grave sau chiar să moară", au spus autorităţile.

"Dacă îl legeni un pic când adoarme este ok, dar dacă te apuci să îl iei în braţe şi să îl zgâlţâi aşa nu prea face bine. Gândiţi-vă că ceea ce este creier în capul unui copil, este mişcarea asta de balans, care se loveşte de cutia craniană", a spus un medic

"Vorbim de leziuni cerebrale produse prin accelerare şi decelerare bruscă ritmică în care mişcarea de flexie şi extensie este combinată cu cea de rotaţie forţate şi evident că aceste traumatisme pot produce leziuni la nivelul cerebral cu consecinţe nefaste. Din păcate, lipsa de educaţie face ca aceste cazuri să fie suficient de frecvente, iar multe dintre ele trec subdiagnosticate iar leziunile se văd pe termen lung în dezvoltarea defectuaoasă din punct de vedere fizic şi psihic a copiilor", a spus pentru Antena 3, Tudor Ciuhodaru, medic UPU Iaşi.

Îndicii la care părinţii trebuie să fie atenţi

"Latergia, iritabilitatea extremă, lipsa poftei de mâncare, suptul dificil , voma, respiraţia dificolă, incapacitatea de a ridica oricând capul. Copilul nu zâmbeşte. Sun tprintre primele simptome care indică faptul că ceva nu este în regulă", a mai spus Tudor Ciuhodaru, medic UPU Iaşi.

 

 

×
Subiecte în articol: bebelus mort Botoșani
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close