Antena 3 CNN Actualitate "Un deceniu al ruşinii". Scrisoarea deschisă trimisă de Dan Voiculescu lui Traian Băsescu şi protejatelor acestuia, Elena Udrea şi Monica Macovei

"Un deceniu al ruşinii". Scrisoarea deschisă trimisă de Dan Voiculescu lui Traian Băsescu şi protejatelor acestuia, Elena Udrea şi Monica Macovei

"Un deceniu al ruşinii". Scrisoarea deschisă trimisă de Dan Voiculescu lui Traian Băsescu şi protejatelor acestuia, Elena Udrea şi Monica Macovei
Sursa foto: Foto: Agerpres
11 Oct 2014   •   18:47

Dan Voiculescu îi acuză pe Traian Băsescu şi pe protejatele acestuia, Elena Udrea şi Monica Macovei, că au nenorocit România. Într-o scrisoare trimisă celor trei, preşedintele fondator al Partidului Conservator vorbeşte despre perioada în care Băsescu s-a aflat în fruntea ţării, calificând-o drept un deceniu al ruşinii.

Citiţi scrisoarea deschisă trimisă de Dan Voiculescu

În scrisoarea trimisă lui Traian Băsescu şi celor doi candidaţi la prezidenţiale, Dan Voiculescu vorbeşte despre răul ireparabil pe care aceştia l-au făcut ţării.

"Ruşine! Aţi nenorocit România prin diletantismul vostru. Nu vă pricepeţi la nimic, dar pretindeţi că le ştiţi pe toate: economie de piaţă, strategie fiscală, politici sociale, relaţii internaţionale, strategii de dezvoltare economică. V-aţi asigurat un loc în istoria neagră a României, stabilind recorduri negative greu de egalat. În urma voastră rămâne o pată mare de ruşine în istoria acestui popor. Ceea ce vă uneşte este lipsa totală de caracter, de moralitate. Băsescu - turnătorul domnului R. la Securitate, Macovei - procuror comunist, Udrea - "o t." în termenii folosiţi de dl Baconschi."

Dan Voiculescu îi acuză pe aceştia că s-au unit ca să câştige puterea politică în România şi trăiesc cu impresia că românii încă mai cred ceea ce spun ei.

"Numitorul vostru comun este nesimţirea ridicată la nivel de politică de stat şi neruşinarea nemaiîntâlnită în istoria modernă a României. Românii îşi vor aminti multă vreme de-acum înainte de aceşti 10 ani drept UN DECENIU AL RUŞINII, consemnat întocmai de istorie!"

Potrivit preşedintelui fondator al Partidului Conservator, clasa politică, instituţiile statului de drept, organizaţiile naţionale şi internaţionale au, faţă de români, datoria să le redea speranţa că mai există dreptate în această ţară.

"Pentru servitorii regimului Băsescu-Udrea-Macovei: puteţi fi siguri că se va face dreptate până la capăt. Nu are sens să mai încercaţi să vă schimbaţi orientarea. România nu are nevoie de cameleoni."

×
Subiecte în articol: Dan Voiculescu scrisoare deschisa
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close