Antena 3 CNN › Actualitate › Pompieri care stingeau focul în Ștefănești, atacați de localnici. Unul a fost lovit în piept cu o cărămidă. Trei agresori reținuți

Pompieri care stingeau focul în Ștefănești, atacați de localnici. Unul a fost lovit în piept cu o cărămidă. Trei agresori reținuți

Andrei Paraschiv
2 minute de citit Publicat la 23:19 25 Oct 2026 Modificat la 10:09 26 Oct 2026
masini
Foto: Raed Arafat / Facebook

Pompierii au fost atacați duminică seară în Ştefăneşti, judeţul Argeș, chiar în timp ce încercau să stingă un incendiu. Un militar a ajuns la spital după ce a fost lovit în piept cu o cărămidă de unul dintre participanții la o petrecere de focul lui Sumedru, o veche tradiţie ce are loc în ajunul sărbătorii de Sfântul Dumitru. În timpul acestei sărbători se fac focuri în zone publice, doar că unul dintre focuri a scăpat de sub control, iar pompierii au fost chemaţi să intervină. Scandalagiii ar fi devenit agresivi pentru că intervenția salvatorilor le-a întrerupt cheful. De asemenea, două autospeciale, una de pompieri și una de poliție, au fost avariate și a fost nevoie de intervenția trupelor speciale și a jandarmilor pentru calmarea situației. În final, cei trei agresori au fost reţinuţi. Şeful DSU, Raed Arafat a reacţionat public, transmiţând pe contul său de Facebook un mesaj prin care condamnă incidentul.

Un echipaj de pompieri de la Detaşamentul Piteşti intervenise pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit pe strada Sticlelor din oraşul Ştefăneşti.

„Pe parcursul misiunii de stingere a incendiului, persoanele aflate la faţa locului au manifestat un comportament agresiv atât faţă de forţele de intervenţie, cât şi faţă de autospeciala de stingere. În urma incidentului, unul dintre colegii noştri a fost rănit”, transmite ISU Argeş.

Conform aceleiaşi surse, pompierul rănit a primit asistenţă medicală de la un echipaj SMURD şi a fost transportat la spital pentru investigaţii de specialitate.

IPJ Argeş anunţă că poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Ştefăneşti au intervenit în sprijinul unui echipaj de pompieri din cadrul ISU Argeş, pentru stingerea unui incendiu, pe raza satului Zăvoi din Ştefăneşti, scăpat de sub control, în care mai mulţi cetăţeni s-ar fi manifestat agresiv.

„Pentru aplanarea stării conflictuale, la faţa locului s-au deplasat luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, echipaje ale Poliţiei Municipiului Piteşti, Poliţiei Oraşului Ştefăneşti şi jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş, care au restabilit situaţia. În urma incidentului, din primele verificări, a reieşit că un pompier din cadrul ISU Argeş ar fi fost lovit de un obiect contondent aruncat de una dintre persoane”, transmite IPJ Argeș.

De asemenea, o autospecială de poliţie, neinscripţionată, precum şi o autospecială de stingere incendii, au fost avariate. Până acum, 3 persoane implicate au fost depistate şi conduse la sediul poliţiei.

Reacția lui Raed Arafat

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a condamnat „orice formă de agresiune împotriva salvatorilor aflați în misiune”.

„Am aflat cu îngrijorare despre incidentul petrecut în această seară în orașul Ștefănești, județul Argeș, unde un pompier a fost rănit în timp ce intervenea pentru stingerea unui incendiu.

Condamn ferm orice formă de agresiune împotriva salvatorilor aflați în misiune. Pompierii și polițiștii vin să protejeze vieți și bunuri. Autospecialele lor trebuie respectate și protejate, pentru că de ele depind desfășurarea intervențiilor și siguranța celor aflați în pericol.

O anchetă este în desfășurare pentru clarificarea împrejurărilor. Îi doresc colegului nostru însănătoșire grabnică și le mulțumesc tuturor celor care își fac datoria, chiar și în situații dificile”, a scris el, pe Facebook.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close