Un fost ministru de Finanțe avertizează: Plata salariilor este în pericol

de A.M.P    |    02 Aug 2017   •   11:06
Un fost ministru de Finanțe avertizează: Plata salariilor este în pericol Foto: Agerpres

Salariile bugetarilor sunt în pericol, dacă Guvernul nu urgentează rectificarea bugetară. 

Fostul ministru de Finanţe, Ioana Petrescu, a avertizat, la Previziuni, de la Antena 3, că nu este posibilă o rectificare bugetară pozitivă, dacă în ultimele cinci luni nu au fost colectări record din taxe şi impozite. 

”Cu datele pe care le avem acum, nu cred ca este posibilă o rectificare pozitivă. În ultimele cinci luni trebuie să existe colectări record, ca să se facă o rectificare pozitivă. Sper ca ca această rectificare bugetară să se facă în timp, astfel încât plata salariilor să nu aibă de suferit. (...) Chiar și anul acesta, pe de o parte au crescut salariile, asta e bine, au crescut cheltuielile de personal, cu 20% la sută față de anul trecut, dar pe de altă parte, cu investițiile nu s-a făcut mare lucru”, a spus Ioana Petrescu, la Antena 3.

Premierul Mihai Tudose a anunțat, luni seară, la Antena 3, că rectificarea bugetară va fi făcută în luna septembrie. Tudose a ținut să critice şi unele mesaje venite din zona opoziţiei referitoare la veniturile bugetare.

"Apropo de mesajele: 'vai, la sfârşitul lui noiembrie nu o să mai aibă bani de salarii'. Domn'e, dacă ăsta e mesaj responsabil din partea Opoziţiei, iertaţi-mă, nu mai înţeleg nimic. Tu ieşi ditamai liderul şi spui: 'ţara mea e în colaps financiar' - nu ai avut nicio dată, nu ai avut nimic, dar dă frumos la televizor. Uite că nu facem nicio rectificare şi uite că se plătesc pensiile, se plătesc salariile, se fac investiţii, s-a dat drumul la PNDL, s-a dat drumul la şantierele în infrastructura grea pe transporturi", a mai spus premierul Tudose.

 

x close