Antena 3 CNN Actualitate Un fost procuror sucevean şi-a ucis mama pentru că refuzat să-i dea bani

Un fost procuror sucevean şi-a ucis mama pentru că refuzat să-i dea bani

Un fost procuror sucevean şi-a ucis mama pentru că refuzat să-i dea bani
Sursa foto: Foto: footballgeorge.freeblogit.com
27 Sep 2011   •   17:07

Un fost procuror din Suceava şi-a ucis mama pentru că aceasta refuzase să îi dea bani. Bărbatul era cunoscut consumator de alcool şi avea probleme psihice. El a îmbrâncit o altă femeie în timp ce încerca să fugă de la locul faptei.

Fostul magistrat a fost reţinut de Poliţie.

Potrivit informaţiilor furnizate de corespondentul Antena 3, fostul judecător şi-ar fi ucis mama, el fiind văzut fugind în pijamale din zona locuinţei mamei lui înspre zona Universităţii, unde a fost prins ulterior de către poliţişti.

Specialiştii efectuează cercertări criminalistice la locuinţa victimei, cadavrul femeii urmând să fie necropsiat.

Bărbatul, fost magistrat în anii '70, care ar fi fost dat afară din serviciu pentru indisciplină, era un cunoscut consumator de băuturi alcoolice, care îşi petrecea timpul în anturaje ciudate, informează Mediafax.
   
Potrivit primelor ipoteze, bărbatul şi-ar fi ucis mama întrucât aceasta ar fi refuzat să îi dea bani de băutură.

 












×
Subiecte în articol: procuror alcool bani Suceava
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close