Este anchetă penală la Spitalul Municipal din Caracal. Un medic este acuzat că a aruncat cu apă pe o femeie în vârstă de 51 de ani, pacientă în unitatea medicală. Incidentul s-ar fi petrecut după un schimb acid de replici.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt, incidentul s-a petrecut în cursul zilei de joi, 19 iunie.
„Din primele cercetări a reieşit că, pe fondul unui conflict spontan, între o femeie în vârstă de 51 de ani şi un medic din cadrul unităţii medicale ar fi avut loc un schimb de injurii, iar cadrul medical ar fi aruncat cu apă asupra femeii”, au transmis poliţiştii.
În acest caz a fost deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunii de purtare abuzivă.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul.