Antena 3 CNN Actualitate Un poliţist comunitar şi fiica unui primar, suspectaţi de trafic de droguri (VIDEO)

Un poliţist comunitar şi fiica unui primar, suspectaţi de trafic de droguri (VIDEO)

Un poliţist comunitar şi fiica unui primar, suspectaţi de trafic de droguri (VIDEO)
Sursa foto: Foto: Intact Images
23 Aug 2010   •   18:51

Procurorii de la crimă organizată au percheziţionat luni dimineaţă locuinţele a peste 50 de persoane, suspectate că fac trafic de droguri. Descinderile au avut loc în judeţele Hunedoara, Mehedinţi, Olt şi Maramureş. Potrivit procurorilor, unul dintre principalii pioni ai grupări este poliţist comunitar. Şi fiica primarului din Haţeg este suspectată că ar consuma stupefiante, acuzaţii respinse însă de edil. 

Potrivit procurorilor DIICOT, gruparea îşi procura drogurile din Drobeta Turnu Severin şi dintr-o localitate din judeţul Olt. Substanţele erau apoi depozitate într-un cazino din Petroşani şi într-o garsonieră închiriată. De aici, dealerii le distribuiau consumatorilor sub formă lichidă, în flacoane pe care le vindeau cu preţuri între 10 şi 200 de lei.

Valoarea drogurilor traficate depăşeşte 130.000 de lei. Procurorii susţin că unul dintre principalii distribuitori este poliţist comunitar, angajat al Primăriei Petroşani.



Antena 3


×
Subiecte în articol: descinderi perchezitii droguri
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close