Antena 3 CNN Actualitate Un poliţist din Gorj a fost reţinut pentru omor calificat şi deosebit de grav

Un poliţist din Gorj a fost reţinut pentru omor calificat şi deosebit de grav

Un poliţist din Gorj a fost reţinut pentru omor calificat şi deosebit de grav
Sursa foto: Foto: Intact Images
de S.T.    |    09 Apr 2012   •   16:44

Un poliţist din Gorj a fost reţinut, luni, de Tribunalul Bucureşti, pentru deţinerea nelegală a unui suspect pentru furt şi lovirea acestuia în timpul anchetei, care după câteva ore de la eliberare a murit.

Poliţistul Bogdan Eugen Papuzu a fost reţinut pentru acuzaţiile de lipsire de libertate, reţinere nelegală şi cercetare abuzivă, omor calificat şi deosebit de grav.

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au solicitat, luni, magistraţilor Tribunalului Bucureşti, arestarea preventivă a inculpatului, informează Ministerul Public.

În noaptea de 17 spre 18 noiembrie 2008, agentul de poliţie Bogdan Eugen Papuzu, cu ocazia unei cercetări la faţa locului efectuate în urma unei sesizări privind un presupus furt dintr-un local, l-a ridicat pe D.N. şi l-a dus la postul de poliţie, unde, sub pretextul identificării lui, a fost deţinut nelegal aproximativ patru ore, timp în care nu au fost întocmite actele necesare reţinerii.

Probele administrate au mai relevat faptul că victima fusese identificată, prin legitimare, chiar la momentul la care agentul de poliţie, însoţit de un alt coleg, a ajuns la faţa locului.

În timpul deţinerii nelegale, victima D.N. a fost lovită, context în care, la un moment dat, s-a lovit cu capul de un ghiveci de flori şi, ulterior, de podeaua de ciment din postul de poliţie.

În dimineaţa zilei următoare, victima a fost dusă de către agenţii de poliţie la locuinţa surorii sale, unde, în jurul prânzului, a decedat.

Iniţial, cauza a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, având ca obiect infracţiunea de omor, apoi a fost preluată, prin rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 209 indice 1, alineatul 4, din Codul de procedură penală.




×
Subiecte în articol: Gorj politist
Parteneri
Românii care pot ieși la pensie mai devreme, potrivit noii legi a pensiilor
x close