Antena 3 CNN Actualitate Un sirian a încercat să intre în România cu pașaportul unei alte persoane

Un sirian a încercat să intre în România cu pașaportul unei alte persoane

Un sirian a încercat sâmbătă să intre în România cu un autocar pe la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu prezentând un document de identitate al altei persoane, emis de autoritățile bulgare.

Un sirian a încercat să intre în România cu pașaportul unei alte persoane
Sursa foto: GettyImages
de Claudia Popovici    |    05 Mar 2023   •   23:14

Potrivit polițiștilor de frontieră din Giurgiu, un bărbat care s-a legitimat cu o carte de identitate emisă de autorităţile bulgare s-a prezentat, astăzi, pentru a intra în țară cu un autocar aparținând unei firme de transport persoane.

Din studiul documentului de călătorie, polițiștii au constatat că pasagerul nu aceeași persoană cu cea din fotografia documentului prezentat la control.

În urma controlului amănunțit asupra pasagerului nu au fost găsite alte documente care să ateste identitatea sa reală, acesta declarând că este cetățean sirian, notează Mediafax. 

Acesta a fost predat Poliției de Frontieră din Bulgaria în vederea continuării cercetărilor, iar firma de transport reprezentată de șoferul bulgar a fost amendată cu 8.000 de lei.

×
Subiecte în articol: sirian Politia de frontiera pasaport fals
Parteneri
Poșta Română, anunţ de ultimă oră despre distribuirea pensiilor în luna Mai
x close