Antena 3 CNN Actualitate Un susținător al lui Georgescu, oprit de polițiști în timp ce venea în România din Viena. Consumase droguri și avea un cuțit la el

Un susținător al lui Georgescu, oprit de polițiști în timp ce venea în România din Viena. Consumase droguri și avea un cuțit la el

B.C.
<1 minut de citit Publicat la 18:36 10 Mar 2025 Modificat la 18:36 10 Mar 2025
roman pe tiktok
Bărbatul a anunțat pe internet că vine în România din Viena, pentru că „aşa nu se mai poate”. FOTO: Captură Antena 3 CNN

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, care anunţase pe o reţea socială că vine în România din Viena, pentru că „aşa nu se mai poate”, a fost oprit, luni, în fostul Punct de Trecere a Frontierei Nădlac de către poliţişti. În geanta lui a fost găsit un cuțit, iar polițiștii l-au testat pentru a stabili dacă a consumat substanţe interzise, rezultatul fiind pozitiv.

Într-o postare intitulată „Doamne, să ne ierţi pentru ce va urma!”, românul anunţa că pleacă din Viena spre România, pentru că „aşa nu se mai poate”.

„Gata, fraţilor, m-am pus pe drum. Am alimentat, mi-am luat sendvişuri, cafea, apă, tricolorul şi în România, că nu se mai poate!”, spunea bărbatul.

Luni, maşina în care se afla a fost oprită în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, fiind condus la sediul Poliţiei.

Potrivit unor surse din Poliţie, au fost făcute verificări sumare, în urma cărora a fost găsit un cuţit într-o geantă a bărbatului, urmând să fie controlată în amănunt toată maşina.

Testat pentru a se stabili dacă a folosit substanţe interzise, bărbatul a ieşit pozitiv, astfel că va fi condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close