Antena 3 CNN Actualitate Un turist străin a murit în Munţii Făgăraş. Bărbatul a căzut într-o zonă abruptă

Un turist străin a murit în Munţii Făgăraş. Bărbatul a căzut într-o zonă abruptă

Un turist străin a murit în Munţii Făgăraş. Bărbatul a căzut într-o zonă abruptă
Sursa foto: Foto: wikipedia.org
16 Iul 2013   •   21:29

Un cetăţean străin care se afla în excursie cu fiul său în Munţii Făgăraş a murit, marţi, după ce a căzut de la înălţime în zona Vârfului Lăiţel, la aproape 2.400 de metri altitudine. Zona în care s-a petrecut accidentul este una abruptă. Turiştii au fost surprinşi de vremea rea, cu ceaţă şi ploaie, informează Mediafax.

"Turistul a căzut de la înălţime, într-o zonă abruptă. Este un cetăţean străin, în vârstă, care era în excursie cu fiul său în Munţii Făgăraş. În momentul producerii accidentului condiţiile meteo erau nefavorabile, cu ceaţă şi ploaie", a declarat Adrian David, Şeful Serviciului Salvamont Sibiu.

Mai mulţi salvamontişti din Sibiu şi Argeş s-au deplasat la locul accidentului. Un procuror va cerceta împrejurările producerii accidentului.

×
Subiecte în articol: muntii fagaras
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close