Antena 3 CNN Actualitate Unchiul lui Sebi, tânărul mort în accidentul din 2 Mai: "Nu ne dorim niciun fel de contact cu familia şoferului"

Unchiul lui Sebi, tânărul mort în accidentul din 2 Mai: "Nu ne dorim niciun fel de contact cu familia şoferului"

Unchiul lui Sebi, tânărul mort în accidentul provocat de şoferul drogat în 2 Mai, spune că îşi doreşte dreptate în acest caz şi nu vrea niciun fel de contact cu familia şoferului.

de Georgiana Adam    |    25 Aug 2023   •   15:56

În plus, aşteaptă să vadă măsurile luate de autorităţile statului în urma acestei tragedii şi nu se gândeşte în acest moment să ceară daune morale.

"Eu aștept concluziile finale ale Corpului de Control al ministrului de Interne. Sunt convins că lucrurile nu vor rămâne așa, pentru că nu au cum să rămână așa.

Bineînțeles, vreau să lăsăm organele de cercetare să-și facă treaba. Dreptatea o să o vedem la sfârșit, la condamnare", spune Mihai Drăgan, unchiul lui Sebastian Andrei Olariu, studentul ucis la 2 Mai.

"Nu poţi avea o închidere sufletească a acestui caz fără să se facă dreptate.

Pe camera de înregistrare se aude momentul impactului, credem noi, şi după aceea tot filmul accidentului prin martori.

Se aude scârţâitul de roţi în momentul în care derapează, când vine Poliţia, când vin echipele de intervenţie, e o înregistrare de 34 de minute.

Noi am comunicat că o avem şi am aşteptat sa fie solicitată.

Dreptatea se va vedea la sfârşit, la condamnare (...).

Nu ne dorim niciun fel de contact cu această familie (a şoferului - n.r.).

Ne gândim să se facă dreptate.

Expunerea publică a acestui caz e un lucru pe care nu ni-l dorim, dar credem că este necesară.

Măcar după tragedia petrecută acum să se ia nişte măsuri şi oamenii să înţeleagă că în felul acesta nu se poate", a mai spus unchiul lui Sebi, vineri, după ce a făcut publică înregistrarea completă de pe camera GoPro a lui Sebi, cu momentul cumplitului accident de la 2 Mai.

×
Subiecte în articol: accident 2 Mai Vama Veche şofer drogat
Parteneri
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”
x close