Antena 3 CNN Actualitate Unde a fost găsită o fetiță de patru ani din Covasna, după ce a fost dată dispărută miercuri seară

Unde a fost găsită o fetiță de patru ani din Covasna, după ce a fost dată dispărută miercuri seară

Unde a fost găsită o fetiță de patru ani din Covasna, după ce a fost dată dispărută miercuri seară
Sursa foto: Foto: pixabay.com
09 Mar 2017   •   09:23

O fetiţă în vârstă de patru ani, din localitatea covăsneană Vâlcele, rătăcită în pădure, a fost găsită joi dimineaţă, după aproape o noapte de căutări. 

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna, Marius Tolvaj, a declarat pentru Agerpres că dispariţia fetiţei a fost anunţată miercuri seară, în jurul orei 23,00, iar în căutarea ei au pornit mai multe echipaje formate din pompieri, poliţişti, jandarmi şi civili. 

"Am căutat-o până în jurul orei 03,00, dar nu am găsit-o, (...), iar acţiunea a fost reluată în această dimineaţă, fetiţa fiind găsită în viaţă, în pădure, de către un pădurar", a precizat Marius Tolvaj. 

Potrivit sursei citate, o ambulanţă a preluat-o pe fetiţă şi a transportat-o la spital, pentru a fi investigată medical.

×
Subiecte în articol: Covasna
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close