Antena 3 CNN Actualitate Unde va NINGE în următoarele ore. Cum va fi vremea de Ziua Naţională, 1 Decembrie?

Unde va NINGE în următoarele ore. Cum va fi vremea de Ziua Naţională, 1 Decembrie?

Unde va NINGE în următoarele ore. Cum va fi vremea de Ziua Naţională, 1 Decembrie?
Sursa foto: Foto: ralucaetguillaume.blogspot.com
de O.P.    |    29 Noi 2013   •   10:33
Finalul lunii noiembrie vine cu temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei. Astfel, temperaturile maxime nu vor depăşi 8 grade, iar în zonele montane va ninge pe arii extinse, vremea fiind geroasă seara şi dimineaţa.

De Ziua Naţională, 1 Decembrie, cerul va fi variabil, mai mult senin, în mare parte din ţară, dar în partea de sud a ţării vor persista înnorările şi ceaţa. La munte cerul va fi predominant senin, iar vântul va suflat slab, cu intensificări în zonele înalte.

Vezi mai jos prognoza meteo pentru următoarele trei zile

Vineri, 29 noiembrie 
 
Vremea va fi in continuare mai rece decat in mod obisnuit la aceasta data. Cerul va avea innorari in nordul, centrul si vestul tarii, unde local vor fi precipitatii slabe, mai ales ninsori. La munte va ninge.
 
In sudul si sud-estul teritoriului, cerul va fi partial noros, iar in cursul noptii se va semnala ceata in zonele joase, unde vor fi si conditii de burnita. Vantul va sufla slab si moderat, cu intensificari in zona montana. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 0 si 8 grade, iar cele minime, in general, intre -8 si -1 grad. Presiunea atmosferica va creste usor.

La munte, vremea va fi in continuare mai rece decat in mod obisnuit, chiar geroasa dimineata si noaptea. Cerul va avea innorari si pe arii relativ extinse va ninge. Vantul va avea intensificari temporare, indeosebi in zona inalta. Pe vai si in depresiuni vor fi conditii de ceata.

Sâmbătă, 30 decembrie
 
Vremea se va mentine rece, cu cerul temporar noros. In nord-vestul tarii izolat vor fi fulguieli, iar in sudul si sud-estul teritoriului va fi ceata, care pe arii restranse va persista si cu totul izolat va fi asociata cu burnita. Vantul va sufla slab si moderat, cu unele intensificari la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 2 si 7 grade, mai scazute in zonele cu ceata persistenta, mai ales in Lunca Dunarii, iar cele minime intre -7 si 4 grade, mai coborate in depresiuni.
 
La munte, vremea se va mentine rece, geroasa dimineata si noaptea. Cerul va fi variabil si, cu totul izolat in nordul Carpatilor Orientali vor fi conditii de fulguiala. Vantul va sufla slab si moderat, cu unele intensificari pe creste. Pe vai si in depresiuni, izolat va fi ceata.

Duminică, 1 decembrie
 
Vremea va fi in general frumoasa, cu cer variabil la senin. Exceptie vor face regiunile sudice, unde vor fi nori josi, ceata persistenta si conditii de burnita sau ploaie slaba, mai ales dimineata si noaptea. Vantul va sufla slab si moderat, cu unele intensificãri la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 0 si 7 grade, iar cele minime se vor incadra intre -10 si 0 grade, cu valori usor mai ridicate pe litoral, pana la 2 grade.

La munte, vremea va fi in general frumoasa dar rece, mai ales noaptea si dimineata. Cerul va fi mai mult senin, iar vantul va sufla slab si moderat, cu unele intensificari pe creste. Pe vai si in depresiuni, izolat va fi ceata.

×
Parteneri
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă
x close