Antena 3 CNN Actualitate Ungaria ține deschise 12 puncte de trecere a frontierei. Care sunt acestea

Ungaria ține deschise 12 puncte de trecere a frontierei. Care sunt acestea

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a avut o discuţie telefonică cu omologul ungar, Sandor Pinter, în contextul închiderii graniţelor de către statul vecin, din 1 septembrie.

Ungaria ține deschise 12 puncte de trecere a frontierei. Care sunt acestea
Sursa foto: Hepta
de Silvia Țigănilă    |    31 Aug 2020   •   12:45

În această dimineață, ministrul afacerilor interne, Ion Marcel VELA, a avut o convorbire telefonică cu omologul ungar, Sandor PINTER, în contextul restricțiilor de circulație pentru cetățenii străini impuse de autoritățile ungare, începând cu 1 septembrie 2020.

Cei doi demnitari au analizat împreună măsurile ce pot fi instituite de partea ungară.

La propunerea părții române, Ungaria a acceptat menținerea în funcțiune a încă patru puncte de trecere a frontierei, suplimentar față de cele opt comunicate inițial.

Astfel, următoarele puncte de trecere a frontierei sunt deschise pentru tranzitul cetăţenilor români:

PETEA – CSENGERSIMA, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit);
URZICENI – VÁLLAJ, destinat traficului internaţional de persoane (tranzit);
VALEA LUI MIHAI – NYÍRÁBRÁNY, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit)
BORŞ – ÁRTÁND, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit)
VĂRŞAND – GYULA, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit)
TURNU – BATONYA, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit)
NĂDLAC – NAGYLAK, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit)
NĂDLAC 2 (autostradă) – CSANÁDPALOTA, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit).
CENAD – KISZOMBOR – destinat inclusiv tranzitului lucrătorilor transfrontalieri
CURTICI – LOKOSHAZA (feroviar)
SĂCUIENI – LETAVERTES – destinat tuturor tipurilor de trafic
SALONTA – MEHKERE – destinat inclusiv tranzitului lucrătorilor transfrontalieri
Traficul internaţional de marfă NU va fi restricţionat, acesta se va desfăşura în aceleaşi condiţii ca şi până acum.

Mai mult, cei doi miniștrii au agreat și operaționalizarea în cel mai scurt timp a noului PTF Borș II, ce va fi inaugurat în data de 4 septembrie 2020.

La invitația ministrului Ion Marcel VELA, cei doi demnitari au stabilit ca la sfârșitul lunii septembrie să aibă o întrevedere în România, cu omologul ungar, Sandor PINTER, pentru a discuta aspecte care țin de relațiile bilaterale dintre cele două ministere.

×
Subiecte în articol: Marcel Vela Ungaria Sandor Pinter
Parteneri
Cod galben de ploi, ninsoare şi vânt. Se strică vremea în toată ţara
x close