Antena 3 CNN Actualitate Universitățile de stat pot face afaceri cu banii de la Guvern: "Se încalcă Constituţia României”

Universitățile de stat pot face afaceri cu banii de la Guvern: "Se încalcă Constituţia României”

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 13:18 15 Mai 2023 Modificat la 13:18 15 Mai 2023
bani
Universitățile de stat pot face afaceri cu banii de la Guvern: "Se încalcă Constituţia României” Sursa foto: pixabay

Proiectul de lege a fost inițiat de Guvernul României, iar amendamentul care transformă sumele virate universităților de stat de la bugetul public, în venituri proprii care pot fi utilizate pentru finanțarea unor companii private, a fost introdus de Comisia pentru Învățământ.

Legea a trecut în această formă, la finalul săptămânii trecute, de votul Camerei Deputaților și a fost înaintată Senatului, care este for decizional.

Potrivit articolului 15 alineat 6 din acest proiect de lege, "la constituirea societăților comerciale, a fundațiilor și asociațiilor, instituția de învățământ superior de stat poate contribui exclusiv cu bani, brevete de invenție și alte drepturi de proprietate intelectuală".

Specialiștii arată că prin această reglementare sunt încălcate mai multe prevederi.

Citeşte şiBursa socială în România. Cât primește fiecare elev și ce condiții trebuie să îndeplinească 

"Dacă așa ceva s-ar aplica, este evident că încalcă principiul constituțional al separației proprietății publice de proprietatea privată, cât și legea 350 privind utilizarea fondurilor publice. 
Toate amendamentele formulate au fost dezbătute în cadrul comisiei, iar supunerea la vot a fost punctul de vedere al Ministerului Educației reprezentat de doamna ministru Ligia Deca, a declarat Ana Predescu, deputat PUSL.

Legea a trecut de trecut de votul deputaților cu 190 de voturi pentru, 64 împotrivă și 10 abțineri.

"Acest amendament a fost asumat de întreaga comisie de la Camera Deputaților și nu a fost depus de un deputat anume.

Am avut o discuție cu doamna ministru Deca pentru a reconfirma care este poziția ministerului pe această temă", a declarat Monica Anisi, senator PNL.

×
x close