Antena 3 CNN Actualitate O ursoaică ucigașă din Italia ar putea fi mutată în România! Animalul fusese condamnat la moarte

O ursoaică ucigașă din Italia ar putea fi mutată în România! Animalul fusese condamnat la moarte

Ursoaica Jj4, care a ucis-o pe tânăra Andrea Papi în timp ce aceasta alerga în regiunea Trentino-Alto Adige din Italia, ar putea fi adusă în România, în ”sanctuarul de la Zărnești”.

O ursoaică ucigașă din Italia ar putea fi mutată în România! Animalul fusese condamnat la moarte
Sursa foto: profimedia
de Redacția Antena 3 CNN    |    19 Iun 2023   •   14:58

”Sanctuarul Libearty din Zărnești, din România, este o structură excelentă, potrivită pentru găzduirea lui Jj4, ursoaica închisă la Casteller și condamnată la moarte pentru că a atacat-o pe tânăra Andrea Papi, și poate servi drept model pentru refugiul destinat să primească urșii cu probleme pe care deputatul Michela Vittoria Brambilla, președintele Ligii Italiene pentru Apărarea Animalelor și a Mediului (Leidaa) și al Intergrupului Parlamentar pentru Drepturile Animalelor și Protecția Mediului, își propune să-l construiască în Trentino”, se arată într-o notă a Organizației Internaționale pentru Protecția Animalelor. 

Brambilla este de părere că, ”în ciuda faptului că sunt problematici, urșii din Trentino ar trebui să rămână acolo unde s-au născut”. 

”Dacă acest lucru nu este posibil pentru Jj4, avem totuși soluția de la Zărnești", mai spune ea. 

Confirmarea „calității înalte a structurii și existenței condițiilor de siguranță chiar și în timpul transportului” vine de la dr. Rainer Schneider, director medical „Stella del Nord” din Leidaa, expert în carnivore mari, desemnat de cele trei asociații care au obținut suspendarea uciderii lui Jj4 - Leidaa, Oipa și Enpa - să efectueze o inspecție a structurii românești, unde își propun, dacă este cazul, mutarea ursului. 

Acordul definitiv între Brambilla și șefa structurii, Cristina Lapis, a fost deja încheiat. În cazul transferului, sanctuarul va aranja transportul Jj4 cu un vehicul propriu adecvat. 

Leidaa, Oipa și Enpa vor suporta toate cheltuielile. Iar transferul se poate face imediat.

„Aș dori să-i dau acestui urs numele Speranza, a spus Cristina Lapis, pentru că este o speranță pentru toți urșii din Trentino, care ar trebui să trăiască liberi. Președintelui provinciei, Maurizio Fugatti, aș dori să-i spun că ursul nu este proprietatea lui și că în Italia pedeapsa cu moartea nu mai există”, scrie ansa.it

×
Subiecte în articol: urs Italia
Parteneri
Răsturnare de situaţie în ultimul sondaj CURS pentru PMB
x close