Antena 3 CNN Actualitate USR-PLUS a depus plângere penală la DNA împotriva lui Robert Negoiţă

USR-PLUS a depus plângere penală la DNA împotriva lui Robert Negoiţă

Șase membri USR-PLUS au depus o plângere penală la DNA împotriva Primăriei Sectorului 3 şi a primarului Robert Negoiţă, pentru abuz în serviciu, în cazul decesului celor doi muncitori pe şantierul nelegal din curtea Bibliotecii Naționale, unde își are sediu Ministerul Culturii.

USR-PLUS a depus plângere penală la DNA împotriva lui Robert Negoiţă
Sursa foto: Hepta
de Adelina Miron    |    31 Aug 2021   •   17:41

Deponenții plângerii susțin că  lucrările desfăşurate pe şantierul de lângă Ministerul Culturii trebuiau să modifice accesul vechiculelor spre demisolul clădirii Ministerului Culturii, pentru a se obține un spaţiu pentru amenajarea „câtorva terase”.

„Primarul Robert Negoiţă ştia despre aceste lucrări, desfăşurându-se din dispoziţia lui, edilul Sectorului 3 deplasându-se pe teren de mai multe ori. În discuţiile cu consilierii Eugen Matei şi Alexandru Sava a admis că ştie că nu are drept să facă lucrări pe teren, fără să informeze proprietarul şi fără să îi ceară acordul, dar s-a justificat susţinând că el vrea să fie o zonă frumoasă şi că ar dura prea mult ca să obţină avize. Măsurile dispuse de Robert Negoiţă au condus la lucrări nelegale ale Algoritm Rezidential SRL, lucrări care vor fi finanţate din banii contribuabililor. Din presa locală a rezultat că primarul Negoiţă urmărea modificarea accesului auto spre demisolul Bibliotecii Naţionale, pentru ca în final să amenajeze terase pe terenul unde s-au desfăşurat lucrări de şantier, dar pentru astfel de lucrări era obligatorie obţinerea prealabilă a unei autorizaţii”, se arată într-un comunicat de presă al USR PLUS.

Plângerea este depusă de Ana Ciceală, Nicorel Nicorescu, Alexandru Sava, Eugen Matei, Teodora Stoian și Vlad Gheorghe.

Aceștia le mai solicită procurorilor anticorupţie să cerceteze şi implicarea celor două firme subordonate Consiliului Local al Sectorului 3, Algoritm Rezidential SRL şi Algoritm Construcţii S3, precum şi a funcţionarilor din cadrul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public a Sectorului 3, care ar fi acţionat la ordinul lui Negoiţă.
 

×
Subiecte în articol: Robert Negoita
Parteneri
Termoenergetica opreşte iar apa caldă şi căldura, 5 zile, în Bucureşti
x close