Antena 3 CNN Actualitate Va redeveni armata obligatorie? | Răspunsul ministrului Apărării

Va redeveni armata obligatorie? | Răspunsul ministrului Apărării

"A trecut un deceniu și jumătate și rezerva noastră a îmbătrânit, pentru că nu am mai completat-o cu oameni", spune Vasile Dîncu, ministrul Apărării, care anunţă două programe pentru completarea rezervei operaționale. Iată cum.

Va redeveni armata obligatorie? |  Răspunsul ministrului Apărării
Sursa foto: Antena 3
de Claudia Popovici    |    15 Iul 2022   •   17:38

Întrebat dacă armata va redeveni obligatorie în țara noastră, ministrul Apărării, Vasile Dîncu a spus: 

"Nu este o perspectivă pe care s-o luăm în calcul. În principiu, este imposibil să mai facem acest lucru, din mai multe perspective. În primul rând, dintr-o perspectivă economică, să spunem, nu putem să susținem o cohortă de 100.000 de oameni în fiecare an care să facă pregătirea militară.

În al doilea rând nu ar avea sens. Nu este pragmatic să faci asta, pentru că astăzi marile armate, marile forțe armate se bazează pe specializare, pe experți și pe o dotare modernă, nu pe număr. Astăzi numărul contează totuși mai puțin.

A trecut un deceniu și jumătate și rezerva noastră a îmbătrânit, pentru că nu am mai completat-o cu oameni. Cred că media rezerviștilor acum este în jur de 50 de ani.

De aceea încercăm să facem această, să completăm această rezervă operațională de care are nevoie fiecare stat.

Și am găsit varianta voluntarilor în cele 2 forme, voluntarii rezerviști și cea a stagiului militar opțional voluntar.

În viitorii 2-3 ani în jur de 10.000-15.000 de rezerviști vor putea să vină prin aceste sisteme", a explicat Vasile Dîncu, ministrul Apărării într-un interviu exclusiv pentru emisiunea Income ce va putea fi urmărit integral mâine la Antena 3. 

×
Subiecte în articol: ministrul Apararii Vasile Dîncu armata
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close