Antena 3 CNN Actualitate 930.000 de doze de vaccin antigripal vor ajunge în cabinetele medicilor de familie

930.000 de doze de vaccin antigripal vor ajunge în cabinetele medicilor de familie

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 17:20 24 Noi 2020 Modificat la 17:20 24 Noi 2020
930.000 de doze de vaccin antigripal vor ajunge în cabinetele medicilor de familie

În această săptămână, încă 930.000 de doze de vaccin antigripal vor ajunge la direcțiile de sănătate publică (DSP) și mai apoi în cabinetele medicilor de familie pentru continuarea imunizării persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.Repartiția dozelor de vaccin către direcțiile de sănătate publică se face în mai multe tranşe, la fel ca în anii trecuți.


 “Noi am primit câteva doze, în aproximativ patru tranşe şi ştiam că de acum încep să vină dozele pe care le-am solicitat. De aceea am şi amânat pacienţii noştri cronici, să aibă răbdare să vină spre sfârşitul lui noiembrie. Până acum am primit câteva doze,10,15 doze, fiecare judeţ după cum s-a gopspodărit, şi aproximativ în tranşe egale nicidecum proportional cu ceea ce am cerut”, a precizat pentru Antena3, Sandra Alexiu preşedintele Medicilor de Familie.

Sandra Alexiu preşedintele Medicilor de Familie a mai precizat că procedura de comandă nu este corespunzătoare mai ales că nu se livrează dozele dozele conform solicitărilor.

“Felul în care se face comanda acestor doze nu este corespunzătoare. Anul trecut de exemplu eu am solicitat 635 de doze şi deocamdată până în acest moment am primit aproximativ 200 de doze”, a mai precizat pentru Antena3, Sandra Alexiu preşedintele Medicilor de Familie.

Ministerul Sănătății a cumpărat de două ori mai multe doze de vaccin gripal decât anul trecut. Paradoxal, a ajuns doar o mică parte din cele 3 milioane de doze

Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății a declarat că nu știe de ce doar o mică parte din dozele cumpărate au ajuns în cabinetele medicilor de familie și că producția s-a încheiat în septembrie, deci nu mai poate fi suplimentată cererea.

”Două lucruri: Ministerul Sănătății a cumpărat față de anul trecut de două ori mai multe doze și la medicii de familie ar trebui să existe suficient vaccin, înțeleg că au fost achiziționate 3 milioane de doze și nu au ajuns, paradoxal. Doar o mică parte. Producția de vaccin s-a încheiat în septembrie și nu se mai poate face în acest sezon”, a declarat Alexandru Rafila, luni seară, la Antena 3.


Până la data de 15 noiembrie, în cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii, au fost vaccinate un număr de 652.393 de persoane din categoriile la risc. Conform INSP, la nivel national, numarul total de cazuri de infectii respiratorii acute (gripa clinica, IACRS si pneumonii) a fost de 43.871, cu 48.1% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (84.603) și cu 2.6% mai mic comparativ cu cel din saptamana anterioara (45.068).


 

 

×
x close