Antena 3 CNN Actualitate Vaccinarea la sat, provocare pentru autorităţi. Ce spun adepţii teoriilor conspiraţioniste: ''Dacă este obligatoriu, o să plec în munţi!''

Vaccinarea la sat, provocare pentru autorităţi. Ce spun adepţii teoriilor conspiraţioniste: ''Dacă este obligatoriu, o să plec în munţi!''

Vaccinarea anti COVID este o provocare când vine vorba de oamenii de la sat. Cei mai mulţi nu ştiu nimic concret despre ce presupune acest ser sau despre cum funcţionează. Astfel, în lumea rurală s-au creat două mari tabere. Unii au încredere în recomandările medicilor, iar alţii refuză în totalitate ideea vaccinului. Pentru a convinge cât mai mulţi români să se vaccineze, autorităţile apelează la sprijinul preoţilor pentru a-i sfătui pe credincioşi. Urmăriţi un material din campania Antenei 3 - "România, boală lungă".

Vaccinarea la sat, provocare pentru autorităţi. Ce spun adepţii teoriilor conspiraţioniste: ''Dacă este obligatoriu, o să plec în munţi!''
de Georgiana Adam    |    12 Ian 2021   •   13:00

Oamenii din satele din judeţul Botoşani nu sunt convinşi de eficiența vaccinlui anti COVID.

Sătenii, contariaţi de informaţiile din media şi de pe internet

 Unii localnici spun că au alte afecţiuni şi se tem că vaccinul le-ar putea face mai degrabă un rău. Totodată, ei nu cunosc foarte multe despre serul împotriva COVID sau nu cred în eficienţa sa, fiind contariaţi de informaţiile din media şi de pe internet. 

Pe de altă parte, foarte mulți dintre cei care vor accepta să se imunizeze sunt în special cei care s-au vaccinat și împotriva gripei. 

De exemplu, în comuna Lozna, liderii comunității sunt implicați in campania de vaccinare, începând cu primarul.

Edilul a fost primul care s-a înscris pe liste, fiind convins că este necesar exemplul său pentru localnici. Împreună cu asistenții comunitari a mers din casă în casă și le-a explicat oamenilor ce presupune acest ser.

''Sunt trecut primul pe listă. Majoritatea spun că vor să facă, mai sunt unii care se mai gândesc, acum discut cu cei de vârsta a IIIa de la 65 de ani în sus și cei care sunt bolnavi'', spune Viorel Lozneanu, primar comuna Lozna.

Pentru altii însă, faptul că primarul se imunizează nu este suficient. Oamenii spun ca se vor vaccina după ce îi vor vedea public pe preşedintele Iohannis şi premierul Cîțu că vor urma exemplul primarului. 

Dacă toată lumea vede că s-a vaccinat preşedintele, prim-ministrul.n-ai ce face.dar ei stau de-o parte să vadă dacă moare vreunul. 

De asemenea, există şi adepţii teoriilor conspiraţioniste

''Nu o să mă vaccinez. Deci dupa vaccinul ăsta urmeaza şi microciparea şi da, de asta am luat decizia să nu ma vaccinez. Dacă este obligatoriu, o să plec la o mânăstire plec, undeva prin munţi. Nu am de gand sa ma vaccinez. O cultă mondială ascunde totul. Este bine să mor aşa cum m-a dat Dumnezeu, fără să fiu vaccinat şi modificat genetic'', spune un sătean.

În localitățile înstărite din judet, unde există de obicei și un medic de familie, oamenii sunt mai receptivi.

Autorităţile din Botoşani vor solicita ajutorul preoţilor

În schimb, în zonele sărace doar asistenții comunitari sau cei medicali sunt cei care mai oferă ceva informații motiv pentru care și numărul scepticilor este extrem de ridicat. 

Şi oamenii din satele izolate nu vor sub nicio formă sa se vaccineze. Din nou lipsa informațiilor a dus la un sentiment generalizat de neîncredere. 

Pentru că foarte mulţi localnici din mediul rural sunt credincioşi, autorităţile din Botoşani vor solicita ajutorul preoţilor.

Un dialog cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române prin care să li se explice că vaccinarea este benefică şi nu reprezintă o ameninţare. 

×
Subiecte în articol: vaccinare Botoșani sateni
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close