Antena 3 CNN › Actualitate › Valeriu Gheorghiță explică de ce testele de anticorpi nu sunt incluse în certificatul verde

Valeriu Gheorghiță explică de ce testele de anticorpi nu sunt incluse în certificatul verde

Adelina Miron
<1 minut de citit Publicat la 17:01 30 Oct 2021 Modificat la 17:02 30 Oct 2021
valeriu-gheorghita-test-anticorpi-certificat-verde
Sursa foto: Hepta

„Anticorpii care apar la trecerea prin boală nu sunt întotdeauna neutralizanţi. Noi ştim că anticorpii-N sunt doar martori că omul a trecut prin boală şi nu au rol de protecţie. Anticorpii care eventual au rol de protecţie sunt anticorpii anti-proteina Spike, sunt singurii care apar şi după vaccinare.

Însă ceea ce folosim ca teste de laborator la acest moment – teste comerciale, disponibile – sunt în general teste calitative, adică îţi spun că ai anticorpi sau sunt absenţi, sau sunt teste semicantitative, adică îţi dau o valoare de anticorpi, dar ei sunt anticorpii totali şi nu reprezintă anticorpii neutralizanţi. Doar un procent din aceşti anticorpi sunt neutralizanţi”, a declarat Valeriu Gheorghiţă pentru Digi24.

Testele nu pot determina când a fost bolnavă persoana, a mai precizat Valeriu Gheorghiță:

„Şi mai important este că atunci când facem testare în masă pentru identificarea anticorpilor la oameni care nu au un istoric de trecere prin boală, aceşti anticorpi nu au cum să-ţi spună care este momentul trecerii prin boală. Ca atare, noi nu ştim care ar putea să fie valabilitatea acelui certificat digital în baza unui test de anticorpi. Lăsând la o parte că nu ştim dacă valoarea anticorpilor se corelează cu protecţia”
 

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

x close