Antena 3 CNN Actualitate (P) Vara aceasta, distracția în familie se mută la Nautic Family Club

(P) Vara aceasta, distracția în familie se mută la Nautic Family Club

În fiecare an, după luni de agitație, rutină, responsabilități acasă și la job, ne plănuim cu foarte multă nerăbdare și entuziasm vacanțele și călătoriile. Vara, marea ne așteaptă cu aceeași bucurie să ne găzduiască pentru câteva zile și să ne ofere tot ce are mai frumos.

(P) Vara aceasta, distracția în familie se mută la Nautic Family Club
de Georgiana Adam    |    14 Aug 2020   •   15:05

Liniștea, amintirile speciale alături de cei dragi, nisipul arzător, dar mai ales răsăriturile și apusurile memorabile după care tânjim tot restul anului fac parte din farmecul ei. Deși pentru mulți dintre noi vara înseamnă mare, soare, plajă și multă relaxare, această perioadă este și despre decizii. De aceea, atunci când vine vorba de locul în care să îți petreci vacanța, este important să faci alegerea cea mai potrivită pentru tine și familia ta.  

Un loc ideal care să îți îndeplinească toate necesitățile și să îți ofere o perioadă de evadare de la activitățile zilnice este Nautic Family Club. Complexul este situat pe malul mării, în Năvodari, într-o zonă retrasă a litoralului, departe de agitație și aglomerație, oferindu-ți intimitatea de care tu și familia ta aveți nevoie pentru a petrece o vacanță de neuitat. Locația este dedicată în principal familiilor cu copii, asigurându-le atât părinților, cât și celor mici o serie de activități și facilități pentru a se distra și a se bucura de timpul petrecut la mare. Complexul oferă acces la plaja privată ce are o intrare lină în mare și este prietenoasă pentru copiii mici. Special pentru ei au fost create mai multe locuri de joacă, amplasate lângă terasă și pe plajă, dar și la piscină, unde se regăsește o secțiune dedicată micuților. În fiecare săptămână, există diverse programe de animație personalizate în funcție de vârsta copiilor cazați aici pentru ca cei mici să aibă o vacanță care să le aducă multe zâmbete și bucurie.

Părinții au parte, de asemenea, de o mulțime de beneficii în cadrul resortului astfel încât să se bucure de o vacanță relaxantă și liniștită, să evadeze din cotidian, iar la final să plece cu bateriile încărcate. Camerele și apartamentele sunt spațioase, potrivite și pentru familiile numeroase sau cu copii mai mari, iar clienții cazați aici beneficiază de gratuitate la șezlonguri pe plaja privată, au acces la internet wireless oriunde pe proprietate, se pot relaxa la terasă sau restaurant și beneficiază de acces gratuit la centrul SPA. Acesta este dotat cu saună uscată, saună cu aburi, o sală de fitness şi salon de masaj. În cadrul complexului, există și o salină unde poți face terapie alături cu cei dragi, iar o altă facilitate o reprezintă dușurile emoționale, ce oferă un beneficiu wellness şi contribuie la relaxarea fizică şi mentală.

Nautic Family Club este un complex dedicat familiei, de aceea, pune accentul pe timpul petrecut alături de cei dragi și pe activitățile desfășurate împreună. Fie că alegi o plimbare cu bicicleta pe promenada complexului, câteva ore petrecute în grădină, unde te poți juca sau alerga alături de copii, sau o zi la piscina exterioară, cu siguranță vei avea parte de cele mai frumoase momente petrecute în familie. În plus, dacă ești fan board games sau vrei să te distrezi la o rundă de tenis, biliard, ice-hockey sau fussball, game room-ul îți stă la dispoziție pentru oricare dintre aceste activități.

La Nautic Family Club, o importanță deosebită este acordată restaurantului și preparatelor culinare pregătite și oferite oaspeților. Restaurantul are un specific mediteranean, cu preparate din fructe de mare și pește și un mic dejun diversificat. Produsele sunt atent alese, iar deliciile culinare sunt proaspete și realizate cu multă grijă și pricepere. Mai mult decât atât, meniul are o secțiune specială dedicată copiilor, cu mâncăruri sănătoase și gustoase pentru aceștia, dar și sucuri naturale, limonadă, fresh-uri și înghețată.

Dacă îți dorești o vacanță de vară în care să te bucuri pe deplin de liniștea și briza mării, de plimbările pe plajă la răsărit și de timpul prețios petrecut alături de cei dragi, Nautic Family Club este locul perfect pentru tine și familia ta, punându-ți la dispoziție o varietate de servicii și facilități pentru o vacanță plină de experiențe memorabile.

×
Subiecte în articol: vacanţă
Parteneri
Primele rezultate ale anchetei de la Spitalul Sfântul Pantelimon
x close