Antena 3 CNN Actualitate Varianta Delta a coronavirusului dă peste cap vacanțele românilor! Ce trebuie să facă turiștii pentru a nu pierde banii

Varianta Delta a coronavirusului dă peste cap vacanțele românilor! Ce trebuie să facă turiștii pentru a nu pierde banii

Tulpina indiană ar putea da din nou peste cap viața românilor. Doctorii spun că aceasta ar putea deveni dominantă în țara noastră până la sfârșitul lui august. Asta ar putea aduce noi restricții pentru români și implicit vacanțe pierdute având în vedere că vom fi în plin sezon estival.

Varianta Delta a coronavirusului dă peste cap vacanțele românilor! Ce trebuie să facă turiștii pentru a nu pierde banii
Sursa foto: Getty Images
de Florentina Lazăr    |    30 Iun 2021   •   13:24

Varianta Delta a coronavirusului, identificată pentru prima oară în India, se răspândește cu rapiditate în Europa. Deși numărul de cazuri noi de infectare este în scădere pe continent, proporția din cazurile noi generată de varianta Delta este în creștere.

Organizația Mondială a Sănătății estimează că în următoarele luni, varianta Delta a coronavirusului va deveni dominantă la nivel global. În țara noastră au fost înregistrate, până în acest moment, 44 de astfel de cazuri, cele mai multe fiind raportate în Ilfov, Argeș, dar și în București. În urmă cu câteva zile, România a raportat și primul deces provocat de varianta Delta. Este vorba despre o femeie în vârstă de 72 de ani, nevaccinată. 

Din păcate, cei care nu şi-au luat concediu în iunie sau iulie au toate șansele ca vacanța să le fie pusă în pericol și asta pentru că rata de transmitere a variantei Delta este de peste 60%.

Specialiștii spun că cea mai sigură cale este achiziționarea unei asigurări de vacanță, pentru a vă asigura că nu vor exista probleme.

”Ne aducem aminte că, de fiecare dată când am avut o variantă virală care s-a transmis ușor, cum a fost cea din Marea Britanie, riscul să devină predominantă există. Și foarte probabil că și la varianta Delta vom acea cazuri destul de multe. Discuția ar trebui să fie însă legată de formele severe. De fapt e important nu câte infecții vom avea în toamnă, ci câte dintre acestea vor fi severe și vor presupune spitalizare sau ne vor pune viața în pericol”, a povestit medicul Adrian Marinescu la Antena 3. 

”Sigur că sunt eficiente (vaccinurile, n. red.)! Dacă facem o comparație cu varianta originală, sau varianta din Marea Britanie, e clar că eficiența este mai scăzută. Dar este varianta pe care o avem la îndemână. Și oricum, dacă avem o vaccinare extinsă, cu variantele actuale de vaccin, în mod clar, în mare parte, vom fi protejați”, a adăugat Adrian Marinescu. 

×
Subiecte în articol: vacanţă
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close