Antena 3 CNN Actualitate Reacția lui Vasile Dîncu, după ce a fost acuzat că a purtat o mască textilă interzisă de guvernul din care face parte

Reacția lui Vasile Dîncu, după ce a fost acuzat că a purtat o mască textilă interzisă de guvernul din care face parte

Vasile Dîncu, ministrul Apărării, a făcut precizări cu privire la masca pe care a purtat-o la ceremonia de sosire din misiune a unei nave militare de la Constanţa.

Reacția lui Vasile Dîncu, după ce a fost acuzat că a purtat o mască textilă interzisă de guvernul din care face parte
Sursa foto: Hepta
de Silvia Preda    |    10 Ian 2022   •   19:33

Vasile Dîncu a explicat că masca respectivă este compusă dintr-o mască standard de tip chirurgical, peste care a fost aplicat un strat textil şi deşi corespunde normelor de protecţie în vigoare.

"Cu privire la discuțiile din spațiul public referitoare la tipul măștii de protecție pe care am purtat-o, duminică, 9 ianuarie, pe timpul ceremoniei din Portul Militar Constanța, doresc să lămurim cât se poate de clar situația:

Masca pe care am purtat-o este compusă dintr-o mască standard de tip chirurgical, peste care a fost aplicat un strat textil, așa cum vedeți în fotografia de mai jos. Regret faptul că nu am avut inspirația de a o prezenta jurnaliștilor prezenți la ceremonie, pentru a evita discuțiile ulterioare", a scris Vasile Dîncu, luni seară, pe pagina sa de Facebook.

"Montarea celor două măști a fost realizată în regie proprie, de către echipa mea de asistenți, care mi-a propus această soluție.

Deși masca pe care am purtat-o se încadrează în totalitate în standardele de protecție în vigoare, am luat decizia de a nu o mai purta în viitor, tocmai pentru a evita orice confuzie", a mai scris Vasile Dîncu.

Măștile medicale sau FFP2 sunt obligatorii peste tot începând de azi

Vă amintim că Vasile Dîncu a purtat o mască de culoare neagră care părea a fi una textilă, duminică, la Constanţa, la ceremonia de sosire dintr-o misiune internaţională a unei nave militare. 

Purtarea măștii medicale sau FFP2 este obligatorie în toate spațiile închise sau deschise.

×
Subiecte în articol: Vasile Dîncu
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close