Antena 3 CNN Actualitate Vasile Dîncu anunţă un proiect de lege pentru stagiul militar voluntar. Cât va fi solda pentru militari

Vasile Dîncu anunţă un proiect de lege pentru stagiul militar voluntar. Cât va fi solda pentru militari

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a anunţat că instituţia pe care conduce pregăteşte un proiect de lege pentru cei care doresc să facă stagiul militar în mod voluntar.

Vasile Dîncu anunţă un proiect de lege pentru stagiul militar voluntar. Cât va fi solda pentru militari
Sursa foto: Hepta | Mediafax_Foto-Liviu_Chirica
de Georgiana Adam    |    02 Mai 2022   •   12:58

Proiectul ar putea fi lansat peste o lună şi vine după ce oficialul a spus că se confruntă cu un deficit mare de militari rezervişti, potrivit adevarul.ro.

"Eu nu cred că armata ar trebui să fie obligatorie. Nici economic nu este bine, nici practic nu este bine să o faci obligatorie. (...) 

Sunt mulţi tineri care vor să aibă o pregătire militară, iar tendinţa se accentuează acum cu ceea ce se întâmplă în Ucraina", a declarat ministrul Apărării.

El a precizat că, în urma unui sondaj, aproape 60% dintre intervievaţi, persoane cu vârste între 18 şi 35 de ani, au răspuns că îşi doresc să facă armata, însă pe termen scurt, perioadă în care "să înveţe lucruri fundamentale legate de educaţie militară", precum să tragă cu arma sau să participe la o operaţiune militară. 

Ministrul a adăugat că cei care vor merge voluntar să facă armata vor fi remuneraţi şi vor avea toate condiţiile, de la echipament la cazare gratuită. 

Dîncu nu a spus care va fi nivelul soldei pentru cei care vor face armata în mod voluntar, dar se poate lua ca reper cuantumul indemnizaţiei rezerviştilor voluntari, care este de 3.000 de lei pentru perioada în care se face instrucţie şi în jur de 1.500 de lei când aceşti rezervişti stau acasă. 
 

×
Subiecte în articol: soldă stagiu militar Vasile Dîncu
Parteneri
Ordinea partidelor pe buletinul de vot, la alegerile europarlamentare 2024
x close