Antena 3 CNN Actualitate Vaslui. Un poliţist a accidentat cu maşina un bărbat care traversa strada neregulamentar

Vaslui. Un poliţist a accidentat cu maşina un bărbat care traversa strada neregulamentar

Vaslui. Un poliţist a accidentat cu maşina un bărbat care traversa strada neregulamentar
Sursa foto: Foto: INTACT Images
02 Oct 2011   •   12:38
IPJ Vaslui a demarat o anchetă în cazul unui poliţist de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate care a fost implicat într-un accident de circulaţie sâmbătă noapte, conform Agerpres.

Conform autorităţilor, poliţistul a accidentat un bărbat în vârstă de 54 de ani în timp ce acesta din urmă traversa o stradă din Bârlad, după marcajul de la trecerea de pietoni.
 


„În cauză s-a deschis un dosar de cercetară penală. Şoferul a fugit iniţial de la locul accidentului, dar după trei ore s-a prezentat la sediul poliţiei şi şi-a recunoscut fapta. El a fost dus la spital pentru recoltarea unor probe biologice pentru a se stabili dacă a consumat băuturi alcoolice. Acest lucru se va şti cu exactitate eîn momentul în care vim primi rezultaltele de la spital”, a declarat duminică, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub.

Conform sursei citate, dosarul va fi înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, având în vedere că şoferul implicat în accident este poliţist.

×
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close