Antena 3 CNN Actualitate Veste bună pentru studenţii români. Ponta anunţă majorarea cu 10% a subvenţiei pentru cazarea studenţilor în cămine

Veste bună pentru studenţii români. Ponta anunţă majorarea cu 10% a subvenţiei pentru cazarea studenţilor în cămine

Veste bună pentru studenţii români. Ponta anunţă majorarea cu 10% a subvenţiei pentru cazarea studenţilor în cămine
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    14 Noi 2013   •   14:29

Premierul Victor Ponta a anunţat, joi, că bugetul alocat Educaţiei pentru 2014 prevede o majorare cu 10% a subvenţiei acordate pentru cazarea studenţilor în cămine.

Potrivit acestuia, circa 300 milioane de euro din fonduri europene vor fi realocate anul viitor pentru lucrări de infrastructură la şcoli.
   
"Suntem foarte avansaţi cu realocarea unor fonduri europene de la alte programe, în aşa fel încât aproape 300 milioane euro din fonduri europene vor fi în 2014 pentru finalizarea lucrărilor de infrastructură în educaţie, la şcoli. N-am tăiat de la educaţie şi sănătate şi nici n-o să tăiem vreodată. Creşterile salariale sunt exact în aceste două domenii, la rezidenţi şi la profesorii debutanţi, plus cei 10% creşterea subvenţiei pentru cămine", a spus Ponta la începutul şedinţei de guvern în care este adoptat bugetul de stat pentru anul viitor.
   
El a asigurat că ministrul delegat pentru Buget a alocat banii necesari pentru subvenţie, scrie Mediafax.

×
Parteneri
Imagini spectaculoase în România - Aurora boreală surprinsă în Bacău
x close