Antena 3 CNN Actualitate Vezi pentru ce este cercetat Teodor Atanasiu de DNA

Vezi pentru ce este cercetat Teodor Atanasiu de DNA

Vezi pentru ce este cercetat Teodor Atanasiu de DNA
Sursa foto: Foto: Antena3
16 Aug 2012   •   13:49

Preşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, a declarat, joi, la ieşirea de la DNA Cluj, unde a fost audiat, că este cercetat ca învinuit într-un dosar pentru că ar fi folosit bani sau autocare ca să ducă lumea la vot şi "astfel ar fi influenţat nefast viitorul României şi căderea lui Traian Băsescu", scrie Mediafax.
   
Atanasiu a precizat că în acest caz a fost făcută o plângere pentru a se demonstra ce spuneau ambasadorul SUA, Traian Băsescu şi cei de la PDL, că nu 7,5 milioane de oameni au votat pentru demiterea lui Băsescu, ci unii dintre aceştia "ar fi fost cumpăraţi de mine, de Nicoară şi de Antonescu".
   
El a spus că s-a întors miercuri din concendiu şi a găsit în cutia poştală citaţia pentru a se prezenta, joi, la DNA Cluj.
   
Întrebat dacă a fost audiat ca martor în acest caz, Atanasiu a precizat că nu este martor, ci învinuit, pe motiv că "am folosit bani sau alte mijloace, cum ar fi autoturisme sau autocare, ca să ducem lumea la vot şi am influenţat în mod nefast viitorul României şi căderea lui Băsescu".
   
De asemenea, întrebat ce alte persoane sunt cercetate în acest dosar, el a răspuns că nu are astfel de informaţii.
   
Teodor Atanasiu şi fiul ministrului Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, sunt vizaţi într-un dosar al DNA Cluj, în legătură cu referendumul, potrivit unor surse judiciare.



×
Subiecte în articol: Teodor Atanasiu
Parteneri
Harta clanurilor interlope din estul României
x close