Victor Ponta, anunţ despre majorarea salariului minim

09 Sep 2015   •   16:28
Victor Ponta, anunţ despre majorarea salariului minim Foto: Agerpres

Premierul Victor Ponta a anunțat miercuri că Guvernul are pentru anul viitor o strategie de creștere semestrială a salariului minim, acesta urmând să ajungă la 1 ianuarie 2017 la 1.400 de lei, informează Agerpres.

"În strategia noastră ar urma să mergem în pași semestriali, așa cum am mers și până acum, că se pare că au fost mai simplu de absorbit și de către sectorul public și de către sectorul privat, pentru că se aplică la toată lumea. La 1 ianuarie 2016 avem bătut în cuie, adoptat, sigur va fi 1.200 (salariul minim — n.r.) și ne-am dori la 1 iulie — 1.300 de lei, 1 ianuarie 2017 — 1.400 de lei. Știu că propunerea dvs e 1.500, dacă nu mă înșel, dar cred că e sustenabil și pentru bugetari și pentru sectorul privat o creștere semestrială astfel încât la 1 ianuarie 2017 să fim la 1.400 de lei salariul minim pe economie", a spus Ponta la o întâlnire a Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social.

Premierul a precizat însă că datele pe care le-a prezentat sindicatelor sunt "neoficiale" și încă "nebătute în cuie".

Parteneri
x close