Antena 3 CNN Actualitate Victor Ponta: Valeriu Zgonea va fi schimbat de la Cameră

Victor Ponta: Valeriu Zgonea va fi schimbat de la Cameră

Victor Ponta: Valeriu Zgonea va fi schimbat de la Cameră
06 Iun 2016   •   13:35

Fostul premier Victor Ponta a declarat luni că Valeriu Zgonea va fi schimbat de la conducerea Camerei Deputaţilor pentru că a trădat Partidul Social Democrat înainte de bătălie, iar PSD va da un exemplu 'întemeiat' în acest caz.

'PSD îl va asculta pe Liviu Dragnea în ce priveşte schimbarea lui Zgonea şi ce stabileşte conducerea. Mâine cred că vom vota. Eu cred că domnul Zgonea va fi schimbat dintr-un motiv foarte simplu: el, altfel un om cu care mă ştiu de 15 ani, am lucrat împreună, a comis, din punctul meu de vedere, al PSD, nu doar al meu personal, a comis cea mai gravă faptă posibilă şi anume - înainte de bătălie a trădat. Dacă zicea ce a zis atunci azi, era altă discuţie, dar înainte de bătălie, cum să vă spun, a trădat, ori pentru asta cu siguranţă că PSD va da un exemplu cu domnul Zgonea, un exemplu din punctul meu de vedere întemeiat. Nu poţi, înainte să înceapă bătălia, cu o lună înainte, să schimbi taberele fără să fii sancţionat', a declarat Ponta, la DCNews.

În opinia sa, este semnificativ faptul că Valeriu Zgonea nu a fost urmat de nimeni, că acesta nu a avut nici măcar un vot de partea lui, nici în partid, nici în Camera Deputaţilor, 'ceea ce înseamnă că PSD şi cultura sa organizaţională de disciplină e un mare atu şi una din explicaţiile pentru faptul că, deşi este cel mai lovit şi cel mai atacat partid, e tot pe primul loc'

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Cod galben de ploi, ninsoare şi vânt. Se strică vremea în toată ţara
x close