Antena 3 CNN Actualitate Vila unui afacerist controversat din Baia Mare, distrusă de un incendiu puternic

Vila unui afacerist controversat din Baia Mare, distrusă de un incendiu puternic

Vila unui afacerist controversat din Baia Mare, distrusă de un incendiu puternic
04 Aug 2015   •   08:19

Un incendiu puternic a distrus vila unui afacerist controversat din Baia Mare. Flăcările au cuprins imobilul de trei etaje, iar în câteva minute, focul s-a extins şi la mansarda casei. Pompierii au reuşit abia după câteva ore să stingă incendiul, iar intervenţia a fost foarte dificilă din cauza presiunii scăzute a apei din oraş.  Deocamdată, nu se cunosc cauzele care au dus la producerea incendiului. Din fericire, nu a fost nimeni rănit.

Vecinii lui Sorin Pop au observat fumul gros care ieşea din vila de peste 500 de metri pătraţi şi au sunat la 112. Până au ajuns pompierii, cele trei etaje plus mansarda au fost înghiţite de flăcări, iar bucăţi din imobil au început să se prăbuşească la pământ.

Pompierii au intervenit cu şase autospeciale cu apă şi spumă pentru a stinge flăcările. Au reuşit să scoată din casă câteva butelii cu gaz pentru a preveni pericolul unei explozii.

Autorităţile s-au luptat câteva ore cu focul pentru a-l stinge.

Proprietarii vilei erau plecaţi de acasă atunci când a izbucnit focul. Casa aparţinea unui afacerist controversat din Baia Mare, cunoscut şi sub numele de "Şoricelul". Imobilul nu era asigurat.


×
Subiecte în articol: Baia Mare incendiu
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close