Antena 3 CNN Actualitate Vine din nou iarna. Ploi şi ninsori în perioada următoare. Vezi prognoza

Vine din nou iarna. Ploi şi ninsori în perioada următoare. Vezi prognoza

Vine din nou iarna. Ploi şi ninsori în perioada următoare. Vezi prognoza
Sursa foto: iarna
03 Mar 2010   •   20:56

Iarna dă semne că vrea să se întoarcă. Dacă în ultimele zile ne-am obişnuit cu temperaturi mai ridicate decât maximele obişnuite pentru această perioadă, urmează un sfârşit de săptămână ploios. În unele zone chiar va ninge. Motivul este o masă de aer rece care va intra în ţara noastră prin partea de sud vest.

Joi

Vremea se va răci uşor, iar cerul va fi mai mult noros. În cursul zilei, în jumătatea de sud a ţării precipitaţiile se vor semnala pe arii extinse şi vor fi sub formă de ninsoare la munte, mai ales lapoviţă şi ninsoare în zonele deluroase şi ploi în rest. În cursul serii şi al nopţii va ninge în zonele montane, în Moldova şi în Banat şi local în Transilvania, Maramureş şi Crişana, iar în Oltenia şi în nordul Munteniei vor cădea precipitaţii mixte. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 10, 15 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte şi temporar în regiunile sudice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 şi 10 grade, iar cele minime între -5 şi 5 grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral.
Presiunea atmosferica va scădea accentuat.

Vineri

Vremea va continua să se răcească uşor în majoritatea zonelor, iar cerul va fi mai mult noros. În Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi în sudul extrem al Moldovei vor cădea precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, iar în restul ţării va ninge, mai abundent la munte şi în nord-est. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 şi 9 grade, iar cele minime între -8 şi 0 grade, mai ridicate pe litoral.
Presiunea atmosferica va creşte uşor.

Sambata

Vremea va deveni rece pentru această perioadă din an. Cerul va avea înnorări în centrul şi în estul ţării, unde local, mai ales ziua, va ninge slab, precum şi în sud-est, unde vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare. În celelalte zone cerul se va degaja treptat, iar ninsorile vor mai fi posibile la începutul intervalului. Vântul va sufla moderat, cu intensificări la munte şi local în Moldova, Dobrogea şi Oltenia. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 5 grade, iar cele minime între -12 şi -2 grade, mai scăzute în depresiuni.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: prognoza ploi ninsoare
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close