![politistii au iesit in strada sa ceara demisia conducerii igpr sunt nemultumiti de noile conditii politistii au iesit in strada sa ceara demisia conducerii igpr sunt nemultumiti de noile conditii](https://www.antena3.ro/thumbs/landscape/2024/07/27/politistii-au-iesit-in-strada-sa-ceara-demisia-conducerii-igpr-sunt-nemultumiti-de-noile-conditii-914706.jpg)
„Pentru a răspunde curiozității prietenilor și neprietenilor, confirm faptul că foarte curând va avea loc lansarea unei cărți-interviu, pe care am realizat-o în colaborare cu jurnalista Marga Nițu. Am vorbit despre multe dintre provocările perioadei în care am fost prim-ministru, inclusiv despre relația cu Liviu Dragnea, dar și despre campaniile electorale din 2019 și colaborarea cu cei care astăzi conduc PSD”, a anunțat Viorica Dăncilă.
Viorica Dăncilă spune că în carte vor fi numeroase lucruri incomode pentru politicieni. „Am fost și rămân social-democrată și un om de echipă, iar acesta e motivul principal pentru care am amânat lansarea acestui volum pentru perioada post-electorală. Sunt lucruri care trebuie spuse, fiindcă PSD nu se poate reclădi decât pe adevăr și pe analiza obiectivă a problemelor trecutului. Revin cu detalii, urmează momente interesante”, a precizat Viorica Dăncilă.