Antena 3 CNN Actualitate Viorica Dăncilă: Iohannis face un joc electoral. Declarațiile președintelui sunt iresponsabile

Viorica Dăncilă: Iohannis face un joc electoral. Declarațiile președintelui sunt iresponsabile

Viorica Dăncilă: Iohannis face un joc electoral. Declarațiile președintelui sunt iresponsabile
Sursa foto: Foto: gov.ro
12 Mar 2019   •   14:29

Viorica Dăncilă a lansat un nou atac la adresa lui Klaus Iohannis. Premierul a spus că președintele României îi dezinformează pe români. 

„Am constatat ieri pentru a nu știu câta oară că presedintele Iohannis nu are nicio limită. Am avut senzația că ne-am întors în timp, în 2013, când un alt președinte promulga doar bugetul asigurărilor sociale de stat cu aceleași minciuni. Președintele României îi dezinformează din nou pe români, având explicații ridicole de ce a luat decizia de a bloca adoptarea bugetului. E un joc electoral pe care îl face pe spatele românilor. Dovedește că nu cunoaște lucruri elementare, după ce a afirmat că lipsesc 1,4 miliarde de lei de la bugetul de pensii.

„După foarte mulți ani, bugetul va avea un excedent de 1,7 miliarde lei care urmare a transferului contribuțiilor de la angajator la salariați, o altă măsură pe care Iohannis a criticat-o, măsură care și-a arătat eficiența”. 

Premierul a criticat dur declarațiile făcute de Iohannis privind lipsa banilor pentru pensiile românilor. Dăncilă a mai spus că pensionarii nu trebuie să-și facă griji. 

„O altă dezinformare pe care domnul președinte a aruncat-o cu nonșalanță în spațiul public este mărirea pensiilor. Domnul președinte ar trebui să citească cu atenție măsurile pe care le-a luat Guvernul României pentru că am mărit anticipat pensiile începând cu 1 iulie 2017 pentru anul 2018 și la 1 iulie 2018 pentru anul 2019 cu mai mult decât rata inflației și creșterea reală a salariului mediu brut. Dacă am fi făcut ceea ce cere domnul Iohannis, pensiile românilor ar fi fost mult mai mici decât în prezent. Consider total iresponsabile declarațiile domnului președinte care se joacă cu sentimentele oamenilor și creează în rândul pensionarilor îngrijorări că nu există bani de pensii, afirmație care nu are nicio bază reală. Oare ce urmărește domnul președinte prin insistența pe temele care induc nesiguranță în rândul pensionarilor? Pensionarii nu au niciun motiv să-și facă griji. Așa cum ne-am angajat, vom continua majorarea pensiilor prevăzută pentru 1 ianuarie 2020, de la 1 septembrie anul acesta, așadar cu trei luni mai devreme decât stabilisem inițial. Guvernul României are bani pentru plata pensiilor și pentru asigurarea tuturor drepturilor stabilite prin lege”, a spus Dăncilă. 

„Astăzi adoptăm hotărârea de guvern prin care pensionarii vor beneficia și în acest an de aproximativ 60.000 de bilete de tratament balnear care se vor acorda prin casele județene de pensii publice”. 

Dăncilă a anunțat că Guvernul aprobă, prin ordonanță de urgență, plafoanele bugetare pentru ca, în acest fel, să nu mai poată fi blocată adoptarea bugetului. 

„Aprobăm astăzi, prin ordonanță de urgență, plafoanele bugetare pe termen mediu pentru anumiți indicatori economici. Facem acest lucru în deplin acord cu recenta decizie a Curții Constituționale, astfel încât să nu mai poată fi invocată nicio barieră în calea adoptării bugetului. Actul normativ a fost elaborat pe baza obiectivelor, măsurilor și țintelor prevăzute de strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2019-2021 și are în vedere alocarea eficientă a fondurilor publice și cheltuirea cu responsabilitate a banilor publici. Românii care au nevoie de tratament pentru boli grave nu pot aștepta după jocuri politice meschine. Nu ne putem juca cu sănătatea acestor oameni”, a declarat premierul Dăncilă. 

 

 

×
Subiecte în articol: Iohannis viorica dancila Klaus Iohannis
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close