Antena 3 CNN Actualitate Virgil Popescu: "Românii nu vor plăti în această iarnă mai mult decât au plătit în iarna trecută"

Virgil Popescu: "Românii nu vor plăti în această iarnă mai mult decât au plătit în iarna trecută"

Plafonarea preţurilor la gaze se va face la preţuri triple faţă de anul trecut, dacă amendamentele care au trecut astăzi de comsiile din Senat vor fi aprobate şi în Camera Deputaţilor.

Virgil Popescu: "Românii nu vor plăti în această iarnă mai mult decât au plătit în iarna trecută"
Sursa foto: Hepta
de Georgiana Adam    |    18 Oct 2021   •   16:57

Virgil Popescu, ministru interimar al Energiei,  a vorbit, luni, în exclusivitate la Antena 3, despre ce se va întâmpla în continuare cu facturile la curent şi gaze.

Virgil Popescu: "Românii nu vor plăti în această iarnă mai mult decât au plătit în iarna trecută"

Acesta este mesaj clar la energie electrică (...) Unii chiar plătesc mai puțin dacă au contract cu o companie care are contract fix. 

Este un mix între compensare și plafonare. Eu le mulțumesc colegilor de la PSD că au votat această plafonare, că probabil au realizat acest lucru, că dând jos compensarea, ajungem la același lucru. La gaze naturale este la fel", a declarat Virgil Popescu.

Ce precizări a făcut Daniel Zamfir, vicepreședintele comisiei economice din Senat, aflați din materialul de mai sus.

PSD a adunat 175.000 de semnături pentru plafonarea prețurilor la energie și gaze: "Kilowattul va costa 0,67 lei"

Peste 175.000 de români au semnat până acum în cadrul campaniei inițiate de PSD de susținere a proiectului de lege depus în Parlament privind plafonarea prețurilor la electricitate și gaze.

"Numărul mare de oameni din toate zonele țării care s-au alăturat acestei campanii, în numai două săptămâni, arată gradul uriaș de suport public al măsurilor inițiate de PSD.

Credem că acest fapt trebuie să fie un semnal clar pentru parlamentarii tuturor partidelor la dezbaterile de luni, din Senat, privind așteptările populației față de acest proiect extrem de important pentru milioane de români.

Proiectul PSD prevede plafonarea pentru 6 luni a prețurilor la energie și gaze la niveluri pe care românii să le poată suporta. Astfel, în cazul electricității, PSD a propus, prin ultimele amendamente depuse vineri, un plafon de preț al energiei active de 250 de lei/Mwh, în condițiile în care ultimele oferte ale furnizorilor către populație, această valoare a ajuns la peste 950 lei/Mwh.

În cazul gazelor naturale, plafonul propus este de 135 de lei/Mwh, față de oferte ale furnizorilor de 650 lei/Mwh. Soluțiile PSD produc o scădere a prețului final față de actualele oferte ale furnizorilor cu 74% în cazul energiei și 79% în cazul gazelor. De asemenea, varianta PSD este net superioară propunerilor PNL: liberalii ajung la un preț final al kilowattului de 1,01 lei, în vreme ce în varianta noastră, kilowattul va costa doar 0,67 lei

Proiectul PSD implică o scădere a prețurilor la o valoare care se menține pe întreaga durată a celor 6 luni de plafonare. După intrarea în vigoare a legii, toate contractele se restructurează astfel încât să nu fie depășit prețul maximal, cel plafonat.

Prin legea propusă de PSD, nivelul de trai al românilor este protejat în următoarele 6 luni de situația iminentă a dublării sau triplării facturilor cu utilitățile – electricitate și gaz. Noile facturi dublate ar însemna un cost suplimentar de minim 1200 de euro pe an pentru fiecare gospodărie de salariați din România.

De aceea, cerem parlamentarilor responsabili de la celelalte partide să susțină mâine soluțiile PSD care vor evita producerea unei adevărate explozii sociale în această iarnă, menținând facturile populației la un nivel suportabil", se arată într-un comunicat al PSD.

×
Subiecte în articol: Virgil Popescu facturi energie curent iarnă
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close