Antena 3 CNN Actualitate Vlad Pascu, adus în cătuşe de la Constanţa la DIICOT Bucureşti: "Nu pot da timpul înapoi. Îmi pare rău!"

Vlad Pascu, adus în cătuşe de la Constanţa la DIICOT Bucureşti: "Nu pot da timpul înapoi. Îmi pare rău!"

Vlad Pascu, tânărul şofer drogat, care a omorât doi tineri în accidentul de la 2 Mai, a fost adus, astăzi, de poliţişti, în cătuşe, de la Constanţa la DIICOT Bucureşti pentru a fi audiat în dosarul de trafic de droguri în care au fost făcute percheziţii în cadrul operaţiunii Hidra.

de Redacția Antena 3 CNN    |    14 Sep 2023   •   11:29

Vlad Pascu a declarat, după ce a fost dat jos din maşina Poliţiei, că îi pare rău.

"Nu pot da timpul înapoi. Îmi pare rău!", a fost prima declaraţie făcută de Vlad Pascu de la producerea tragediei şi până în prezent.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Tot la sediul DIICOT au fost aduşi, astăzi, şi părinţii lui Vlad Pascu.

Polițiștii și procurorii DIICOT au făcut, în această dimineaţă, 11 percheziții în București, în cadrul unei operaţiuni de amploare ce a fost denumită de autorităţi Hidra. Sunt vizați adolescenți din familii cu posibilități materiale, care ar fi vândut droguri în Capitală, dar și pe litoral.

Aceștia sunt bănuiți că ar fi frunizat droguri la petreceri private.

Persoanele ar fi furnizat diverse droguri de risc și mare risc la petreceri private, care au avut loc în diverse locații private din București, la care, de asemenea, au participat persoane cu potențial financiar ridicat.

Aceștia ar fi procurat drogurile în diferite modalități, fie prin intermediul unor dealeri, fie prin comenzi online.

De asemenea, polițiștii vor pune în executare trei mandate de aducere, precum și mai multe citații, urmând ca persoanele în cauză să fie conduse la sediul DIICOT pentru audieri și luarea măsurilor legale.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic intern de droguri de risc și mare risc și deținere de droguri de risc și mare risc, în vederea consumului propriu, punerea la dispoziție a locuinței pentru consumul ilicit de droguri, precum și infracțiuni contra înfăptuirii justiției.

×
Subiecte în articol: Vlad Pascu DIICOT București
Parteneri
Alertă meteo, emisă de ANM. Cod galben de ploi, vijelii şi grindină în România
x close