Antena 3 CNN Actualitate "Vlad Ţepeş preşedinte": 50 de clujeni au scandat "Jos Băsescu" la -15 grade

"Vlad Ţepeş preşedinte": 50 de clujeni au scandat "Jos Băsescu" la -15 grade

"Vlad Ţepeş preşedinte": 50 de clujeni au scandat "Jos Băsescu" la -15 grade
Sursa foto: Foto: INTACT Images
30 Ian 2012   •   21:53

Peste 50 de persoane au protestat, luni seară, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, scandând la minus 15 grade Celsius "Jos Băsescu", "Demisia", informează Mediafax. Protestatarii au afişat şi o pancartă cu mesajul "Vlad Ţepeş preşedinte".
   
Cei aproximativ 50 de protestatari au mai scandat "Nu staţi la balcoane că muriţi de foame", "Emil Boc nu uita, în Cluj n-ai ce căuta", "Ieşiţi cu noi, că suferiţi şi voi".
   
Unii dintre ei au afişat pancarte cu mesaje precum "Vlad Ţepeş preşedinte", "Minciuna şi hoţia, calităţi în România", "Două tururi de primar, necesare pentru Ardeal".
   
Ulterior, participanţii la protest au pornit în marş pe Bulevardul Eroilor până la Prefectură, după care s-au întors în Piaţa Unirii.
   
Mitingul s-a încheiat după aproximativ două ore, fără a se înregistra incidente.

×
Parteneri
Perioada care se va lua în calcul la pensie. Anunțul ministrului Muncii
x close