Antena 3 CNN Actualitate Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, audiat la DNA

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, audiat la DNA

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, audiat la DNA
Sursa foto: foto: Antena 3
28 Noi 2017   •   19:50

Vlad Voiculescu este martor la DNA în dosarul transplantului pulmonar. Fostul ministru a explicat că a fost citat după ce anul trecut medicul Narcis Copcă a depus plângere împotriva sa pentru că ministrul refuza să deschidă Centrul de Transplant Pulmonar de la Spitalul Clinic Sfânta Maria din București. Voiculescu a declarat că situația, din punctul lui de vedere, e clară, că nu doar el, ci mai multe instituții conchideau că nu pot fi făcute transplanturi acolo. 

"Cred că lucrurile sunt foarte clare în legăturp cu transplantul pulmonar. Aș aminti discuțiile de anul trecut, aș aminti declarația doamnei  primar general de anul trecut, când spunea Mâine să se facă transplant pulmonar. Știți câte transplanturi pulmonare s-au făcut până astăzi în România? Zero", a declarat Vlad Voiculescu. 

Întrebat dacă consideră că a procedat corect și dacă ar lua din nou aceeasi decizie în cazul în care ar fi în continuare ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu a răspuns afirmativ. 

"Decizia a fost argumentată de mine, de Societatea Română de Pneumologie, de Comisia de Specialitate din Ministerul Sănătății , a fost argumentată de pacienți, a fost argumentată de Corpul de Control, de Inspecția Sanitară de Stat. Argumentele celelalte nu au existat niciodată, dar lucrurile sunt atât de evidente încât nu știu ce ar mai fi de spus", a mai adăugat fostul ministru al Sănătății.

×
Subiecte în articol: Vlad Voiculescu DNA ministru martor transplant
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close